Acasă Actualitate Serile de poveste la Muzeul Banatului au continuat cu Munții Cerului

Serile de poveste la Muzeul Banatului au continuat cu Munții Cerului

DISTRIBUIȚI

Seria de prelegeri pentru publicul larg cu titlul “Seri de poveste la muzeu” a continuat, în 3 mai, începând cu ora 18.00, cu o nouă întâlnire.

Adriana Sărășan a intrat în lumea arheologiei în 2019, la 11 luni după finalizarea studiilor doctorale în Geografie.

De atunci, spune ea, se regăsește într-un permanent proces de tranziție de la formele de relief create de natură la formele culturale create de omul din preistorie și nu numai.

Activitatea Adrianei în cadrul muzeului implică pe deoparte aplicarea cunoștințelor în perioada studiilor cât și de gândire a unor tehnici și metode noi.

Miercuri, a prezentat proiectul “Kârgâzstan – Before the silk road”, care a debutat în anul 2018, atunci când MNaB a organizat prima expediție internațională pe teritoriul acestei țări.

 Colectivul de cercetare, format din Andrei Bălărie, Cristian Ardelean, Adriana Sărășan, alături de colaboratori germani și kârgâzi, a pornit atunci în căutarea movilelor funerare din munții Tian Shan, cunoscuți și sub denumirea de Tengir-Too ce înseamnă Munții Cerului.

Comentarii

comentarii