Acasă Cultura Sete de carte – la final: patru luni, patru cărți, patru premii...

Sete de carte – la final: patru luni, patru cărți, patru premii și 60 de elevi din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Campania Sete de carte, inițiată de Aquatim, Fundația Aquatim, Administrația Bazinală de Apă Banat și Asociația CRIES, s-a încheiat. Manifestarea a urmărit deopotrivă încurajarea lecturii în rândul copiilor și tinerilor și responsabilizarea acestora față de mediu și comunitate, prin formarea unor practici și obiceiuri sustenabile.

Loredana Leordean a explicat că de la celebrarea Zilei Mondiale a Apei, în 22 martie și până la finalul lunii iunie, cu o zi internațională dedicată mediului, patru cărți au fost prezentate elevilor din clasele primare, gimnaziale și de liceu, cu ajutorul librăriei independente La Două Bufnițe. Timp de patru luni, copiii au fost invitați să pășească sau măcar să arunce o privire în lumi fantastice și fascinante, în care indiciile despre problemele reale de mediu cu care ne confruntăm nu au fost nici puține, nici întâmplătoare.

Cărțile propuse de librăresele-bufnițe – Băiatul care a secat marea, de Paul Brown, Istorii din preistorie, de Alberto Moravia, Greta: Povestea ei. Nu ești niciodată prea mic să faci lucruri mari și Istoria apelor, de Maja Lunde –  au fost puncte de plecare pentru discuții despre importanța resurselor, în special a apei, pericolul poluării și schimbările climatice.

Campania a implicat 60 de elevi de la școli timișorene,. Ei au participat la atelierele de lectură sau la concursurile organizate, iar evenimentele difuzate pe paginile social media au înregistrat peste 3.000 de vizualizări. Au fost acordate patru premii sub formă de vouchere, a câte 100 de lei fiecare, pentru achiziționarea de cărți. Câștigătorii sunt: Medeea Vicas-Kollar (6 ani), Vlad Ignea (6 ani), Robert Portik (16 ani), și Robert Măgurean (16 ani).

Prin astfel de acțiuni dorim să trezim curiozitatea tinerilor și dorința lor de a se implica în acțiuni concrete, ce fac bine atât omului cât și mediului. Mulțumim pentru implicare și profesionalism librăriei independente La Două Bufnițe, școlilor partenere și cadrelor didactice și, nu în ultimul rând, tuturor copiilor ce au ales să se alăture programului și să îndrăgească cartea. Acestora din urmă le dorim o vacanță plăcută, cu multe lecturi interesante! -este mesajul organizatorilor.

 

 

Comentarii

comentarii