Acasă Actualitate Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş – hramul de toamnă al...

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş – hramul de toamnă al Catedralei Mitropolitane Timişoara

228
DISTRIBUIȚI

procesiune iosif cel nou de la partos 1

Mii de credincioşi au participat, marţi seara, la slujbele organizate de Catedrala Mitropolitană Timişoara, pentru cel de-al doilea hram al sfântului lăcaş, care-l are ca patron spiritual pe Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş.

Cortegiul ce a însoţit racla cu sfintele moaşte a fost format din peste 100 de preoţi din Banat şi din alte părţi de ţară, din zeci de măicuţe şi mai bine de 5.000 de pelerini, care au parcurs un traseu consacrat, prin centrul oraşului.

La miezul nopţii, pelerinii s-au putut împărtăşi, după care preoţii s-au rugat pentru sănătatea credincioşilor. Priveghiul a continuat toată noaptea cu cântări de slavă înălţate Sfântului Iosif, ocrotitorul Banatului, şi lui Dumnezeu.

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş s-a născut în 1568, în Dalmaţia şi a ajuns mitropolit al Banatului la vârsta de 80 de ani, după moartea întâistătătorului de la Timişoara. El a devenit un simbol al creştinismului bănăţean, după ce, prin rugăciuni, a reuşit să oprească un incendiu care a mistuit partea de apus a Timişoarei. Astfel, Dumnezeu a trimis o ploaie peste oraş, focul s-a stins, iar urbea a scăpat de prăpăd. La ieşirea din chilia sa, mitropolitul Iosif avea pe dosul palmei stângi încrustat semnul Sfintei Cruci, ca şi când ar fi fost ars cu fierul înroşit.

Iosif de la Partoş este cunoscut pentru vindecările miraculoase pe care le-a săvârşit atât în timpul vieţii, cât şi după trecerea la cele veşnice. În momentul în care a murit, la mănăstirea de la Partoş, clopotele bisericilor au început să bată singure, creştinii fiind înştiinţaţi, astfel, că mitropolitul Iosif a fost, cu adevărat, un sfânt.      

În amintirea sa, cel de-al doilea hram al Catedralei Timişoarei este de Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş.

 

 

Comentarii

comentarii