Acasă Cultura Sfârșitul – “La Două Bufnițe” Timișoara

Sfârșitul – “La Două Bufnițe” Timișoara

DISTRIBUIȚI

Luni, 4 decembrie, de la ora 18.00, cititorii timișoreni au ocazia să se întâlnească cu unul dintre cei mai importanţi prozatori maghiari contemporani – Attila Bartis – la Librăria La Două Bufnițe, din Piața Unirii Timișoara.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu editura Polirom, cu ocazia turneului de promovare în România al celui mai recent roman al său, Sfîrșitul, apărut în traducerea lui Marius Tabacu. Autorul va fi prezentat de Dana Crăciun și Radu Pavel Gheo. Attila Bartis va citi fragmente în limba maghiară din roman, iar fragmentele în limba română vor fi citite de Radu Pavel Gheo. După lectură, autorul va răspunde întrebărilor din public și va acorda autografe.

Romanul Sfîrșitul, de Attila Bartis, a apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom” şi este disponibil și în ediţie digitală. Ajuns la vârsta de cincizeci şi doi de ani şi suspectat de o boală mortală, faimosul fotograf András Szabad se hotărăşte să-şi rememoreze viaţa, pentru a o înţelege mai bine el însuşi. Maturizat în Ungaria comunistă a lui János Kádár, cu o mamă pe care o adoră, dar care moare devreme, şi un tată fost deţinut politic, András se arată refractar la lumea din jur. Renunţă la şcoală, are o relaţie tensionată cu tatăl său, cu care locuieşte într-un apartament din Budapesta, şi îşi găseşte refugiul în arta fotografică. Face fotografii artistice, mai întâi pe cont propriu, iar apoi ca ucenic al unui fotograf bătrân, care are un atelier pentru poze de legitimaţii. Inevitabil, pasiunea lui ajunge să se împletească, chiar foarte strâns, cu viaţa erotică. Până şi viitoarea sa carieră internaţională îşi are originea – într-un mod subtil şi imprevizibil – în fotografia făcută într-o seară, pe furiş, unui cuplu ce face dragoste într-un parc public. Relatând povestea vieţii lui András Szabad, Sfârșitul oferă în acelaşi timp o panoramă a vieţii din perioada comunistă, adesea cenuşie şi sordidă, dar şi stranie, absurdă, disperată. Privirea fotografică a protagonistului, detaşată până la limita autismului, reuşeşte să emoţioneze şi să tulbure, iar construcţia impecabilă a naraţiunii dovedeşte încă o dată calităţile de mare prozator european ale lui Attila Bartis. De curând, de același autor, la Editura Polirom a apărut și romanul Tihna, traducere din limba maghiară şi note de Anamaria Pop, în colecția Top 10+ -a informat Librăria La Două Bufnițe Timișoara.

 

 

Comentarii

comentarii