Acasă Actualitate Shopping City Timișoara își așteaptă vizitatorii la o experiență de shopping în...

Shopping City Timișoara își așteaptă vizitatorii la o experiență de shopping în siguranță

DISTRIBUIȚI

Shopping City Timișoara a luat toate măsurile de sănătate și distanțare socială și a dat startul la #shoppingînsiguranță. De asemenea, începând de astăzi, amenajarea tronsonului de linie de tramvai și stația linie 2 din zona Shopping City Timișoara au fost date în funcțiune, pentru ca vizitatorii să poată avea acces direct spre zona comercială și cu transportul public. Proiectul a fost realizat de către NEPI Rockcastle, proprietarul centrului comercial și cel mai mare dezvoltator de retail real estate din Europa Centrală și de Est, împreună cu Primăria Timișoara. Valoarea investiției pentru amenajarea infrastructurii zonei din apropierea centrului comercial include bulevardul și linia de tramvai, stația Shopping City Timișoara și bucla de întoarcere a tramvaiului, proiect în valoare de aproximativ 3 milioane euro.

Măsuri sporite de protecție, pentru o experiență de shopping în siguranță

Pentru a le putea oferi clienților o experiență de shopping în siguranță, Shopping City Timișoara a implementat un plan de măsuri suplimentare de siguranță, ce are drept obiectiv principal prevenirea răspândirii COVID-19 și este concentrat pe doi parametri principali: asigurarea distanțării sociale de minimum 2 metri și asigurarea dezinfectării constante a centrului comercial. Încă din luna martie, centrul comercial a investit în soluții avansate de protecție și a schimbat echipamentele și procedurile aferente rutinei de igienizare. Mai mult, în fiecare zi este triplată frecvența operațiunilor de dezinfectare și curățenie din zonele în care se creează aglomerație.

Printre măsurile cu rol preventiv, menite să asigure condiții sigure pentru shopping, menționăm: instalarea unor totemuri cu dezinfectant în mai multe puncte cheie, aerisirea periodică, în mod natural a mall-ului, instalarea unor benzi de distanțare socială în zonele unde se poate crea aglomerație (lifturi, scări rulante, grupuri sanitare etc.). Accesul în centrul comercial este permis doar clienților care poartă mască de protecție, iar această măsură este obligatorie și pentru personalul din magazine și echipa administrativă. Mai mult, conform reglementărilor autorităților, la intrarea în centrul comercial a fost implementat un sistem pentru verificarea temperaturii clienților.

După aproape 3 ani de la finalizarea lucrărilor și primirea aprobărilor de la Ministerul Mediului, accesul către centrul comercial din Calea Șagului devine mult mai ușor pentru persoanele care aleg să vină la cumpărături cu mijloacele de transport în comun. NEPI Rockcastle, dezvoltatorul Shopping City Timișoara, centrul comercial cu o suprafață închiriabilă de 70.000 m² și peste 110 magazine și spații de divertisment, a finalizat, împreună cu Primăria Municipiului Timișoara, amenajarea zonei din apropierea centrului comercial: bulevardul și linia de tramvai, stația Shopping City Timișoara și bucla de întoarcere a tramvaiului pe linia nr. 2. Acest proiect susținut în totalitate de către NEPI Rockcastle pentru modernizarea infrastructurii locale și inaugurat în această perioadă, confirmă faptul că economia repornește și ne readaptăm la o nouă normalitate.

Recomandări pentru o experiență de shopping în siguranță:

În această perioadă, fiecare persoană este mai responsabilă atât pentru sănătatea sa, cât și a familiei și a celor din jur. Astfel, noul cod de conduită în incinta centrului comercial prevede următoarele măsuri:

  1. Purtarea măștii de protecție este obligatorie în incinta centrului comercial;
  2. Accesul în centrul comercial este limitat la grupuri de maximum 3 persoane;
  3. Fiecare client trebuie să păstreze distanța de cel putin 2 metri față de persoanele din jur, respectând marcajele speciale;
  4. Fiecare vizitator este încurajat să își spele sau dezinfecteze mâinile cât mai des, folosind dispenserele cu dezinfectant amplasate în centrul comercial;
  5. Fiecare persoană are responsabilitatea de a-și acoperi gura și nasul dacă strănută sau tușește;
  6. Încurajăm folosirea cardului bancar pentru plata cumpărăturilor;

Majoritatea măsurilor de igienă au fost implementate încă de pe durata stării de urgență, când au fost deschise câteva dintre magazinele de primă necesitate (hipermarketuri, farmacii, hrană pentru animale).

Shopping City Timișoara le mulțumește tuturor vizitatorilor care dau dovadă de responsabilitate și grijă față de celelalte persoane, respectând toate măsurile de siguranță și distanțare socială.

Shopping City Timișoara a pregătit pentru perioada următoare o serie de surprize pentru cei pasionați de shopping, iar pentru mai multe detalii îi invităm pe cei interesați să acceseze www.shoppingcitytm.ro.

Comentarii

comentarii