Acasă Politica Și dacă ar veni marțienii peste noi?

Și dacă ar veni marțienii peste noi?

DISTRIBUIȚI

Motto

”Marţienii de-ar veni şi tot nu ne pot opri/ Noi suntem aşii puterii şi noi vrem binele ţării!“, Nicolae Guță

Vedeta României, marele om de televiziune și cel mai mare manelist, ”magnificul” Nicolae Guță are dreptate cântând, cu înaltă mândrie patriotică, în ultimul său videoclip, bucuria vieții noi în țara românilor și romilor. De ce ar opri marțienii pe romii maneliști și conducerea PSD a țării în frunte cu Liviu Nicolae Dragnea să facă ”binele țării”? Nu ne-a ”dat” PSD-ul pensii și salarii tot mai mari și mai mari? Nu a reușit, după 3 ani de muncă neîncetată, zi și noapte, să ne albească nu numai cămășile pentru mitinguri ci și cazierele? Ce poate fi mai frumos ”decât” o țară fără corupți, hoți, bandiți, violatori? În sfârșit, au izbândit, nu degeaba sunt ”așii puterii”! Cum să nu simți ”gustul fericirii” când te plimbi în mașini ”bengoase” pe autostrăzile care străbat țara în lung și-n lat? Ce dacă nu-s încă făcute, le facem noi românii, noi romii, până vin marțienii! Tot până atunci facem și spitalele regionale, ca să dau un alt exemplu din programul actual de guvernare. Nici măcar nu trebuie să muncim, noi românii. După exemplul fraților romi, mai bine cântăm, și cer…em împrumut de la europeni. Nu contează cu ce dobândă și pentru cât timp. Cauza este nobilă: cu toții să simțim ce bine trăim! Ce fericire mai mare poate fi pe lumea asta ”decât” să nu muncești și să tot primești! Nu-i de mirare că se întorc tinerii plecați în țările sorosiste. Vizionând maneaua lui Guță, observăm și înțelegem cum se întorc atât de mulți români și romi: cu avioane Aeroflot, faimoasa în siguranță companie a ”marelui frate de la Răsărit”! Doar așa este eliminat stresul călătoriei cu avionul pentru familiile fericite că revin la ”viața mai bună” în țara plină de ”colțuri de rai”, ca să îl citez și pe celălalt ”magnific” Nicolae.

Ca să pricepem mai bine (”când e cald fierul se bate”) cum este cu votul democratic, adică cu ”ștampilează trandafirii”, domnul Guță ne indică, lălăind mobilizator, cu cine să votăm, dintr-o secție de vot, care pare, după stema și steagul vizibile în fundal, rusească, imagine ușor de înțeles: cunoaștem noi românii țară mai democrată și mai prietenoasă nouă ”decât” Rusia? Nu de la ruși ni se trage ”viața mai bună”, ”prosperitatea” carevasăzică, începând cu 23 august 1944, ba chiar mai demult, de ceva sute de ani? De acolo cred că vine ”flacăra” care ”arde în torță” care dă ”forță” marelui partid, că doar ”PSD poate să facă ceva pentru România”. De acolo și din universul infinit, unde știm cu toții că există Forța (doar am văzut și noi Star Wars…), colosala putere care s-a întrupat, pare-se, în toți comuniștii de pe fața pământului, în toate partidele roșii. Forța demagogiei comuniste arde continuu și va arde-n vecii vecilor câtă vreme vor fi oameni dispuși să creadă, să asculte manele propagandistice, ba chiar să țopăie după ele!

Revenind la marțieni, nu prea înțeleg de ce trebuie să ne fie frică de ei. Nu vin ei de pe planeta roșie? Eu cred că sunt roșii și în cuget și simțiri. Așa că, ”atențiune națiune”, marțienii ”e” de-ai noștri, să-i primim cu cântec și trandafiri roșii: Marțiene, marțiene/Ia ascultă prin antene/Cum îți cântă-al nostru Guță/Pesedist și nu maimuță/Bucuroși noi te primim/Pe la spate te ”Ciordim”!

Comentarii

comentarii