Acasă Actualitate Și de miercuri până joi, aproape toate dozele de vaccin administrate în...

Și de miercuri până joi, aproape toate dozele de vaccin administrate în județul Timiș au fost de rapel

DISTRIBUIȚI

Joi, 11 februarie, pentru a doua zi consecutivă, DSP Timiș raportează peste 1.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 administrate în județ, dar, și de această dată, aproape toate sunt de rapel. Concret, de miercuri până joi, au fost administrate 1.239 de doze de vaccin: 247 în cadrul etapei I și 992 în cadrul etapei a II-a. Din total, 1.183, adică. peste 95% au fost doze de rapel. De asemenea, în continuare se folosește în proporție mult mai mare vaccinul produs de Pfizer, în ultimele 24 de ore, dintre dozele administrate, doar 40 fiind cele ale Moderna.

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Timiș, s-au administrat 40.455 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2. S-au înregistrat 93 de reacții adverse, niciuna în ultimele 24 de ore.

„Din totalul dozelor administrate până în prezent, s-a înregistrat un număr de 93 reacții adverse, de intensitate scazută spre moderată (ex: durere la locul administrării, mialgii, subfebrilități, cefalee, reacție urticariană remisă imediat, prurit, somnolenta remisa in 15 minute, salt tensional remis – la o persoana hipersensiva si anxioasa, febră 38.5 remisă, episod diareic, astenie,vertij si usor edem al buzelor-remis, greață și vomă, ageuzie și anosmie, remise dupa 4 zile, reactie de tip anafilactic tratata de la primele semne si care s-a remis imediat, amorțeli faciale si furnicături – ambele remise în cele 15 minute de supraveghere postvaccinală).

Vaccinarea este o măsură complexă de prevenție în pandemia de coronavirus, alături de celelalte obligații ce ne revin: respectarea regulilor şi a măsurilor igienico-sanitare (purtarea măştii, spălatul pe mâini şi distanţarea fizică)”, transmite DSP Timiș.

Comentarii

comentarii