Acasă Actualitate Și eu!

Și eu!

DISTRIBUIȚI

Motto

”Bucovină plai cu flori,

Unde sunt ai tăi feciori?

Au fost duși în altă țară,

Dar se-ntorc la primăvară!”

 

Și eu sunt alături de bucovineanul Ștefan Mandachi, în lupta începută acum împotriva celor care conduc prost România!

Și eu vreau autostrăzi din Banat până în Moldova și din Ardeal până în Dobrogea!

Și eu nu mai vreau să fim primii în Europa doar la accidente rutiere, la mortalitate pe șosele, la nesiguranța circulației!

Și eu m-am luptat anul trecut, adresându-mă direct autorităților din, poate cel mai frumos județ al Banatului, Caraș Severin, cerându-le să repare drumurile Carașului, iar dacă nu pot, să ne lase pe noi cetățenii! Nimeni din conducerea județului nu mi-a răspuns.

Și eu am protestat în scris, am polemizat chiar cu primarul de acum 15 ani al Timișoarei, cu privire la starea străzilor din Timișoara, dar mai ales am pledat pentru construirea unei centuri adevărate, Timișoara fiind un oraș de răscruce, între 3 capitale! Nici acum nu avem măcar o civilizată și minimă șosea de tranzit.

Și eu am fost impresionat de ritmul în care au construit maghiarii centura Budapestei, ca de altfel toate autostrăzile Ungariei, dar șcrâșnesc din dinți neputincios ori de câte ori aud lamentațiile și minciunile legate de centura Bucureștiului, sau de mult discutatele și prea puțin făcutele autostrăzi ale României!

Și eu mă îngrozesc, revoltat, când o ascult pe doamna prim ministru, sluțind înțelesul limbii române ori de câte ori nu citește ce are de spus!

Și eu sunt consternat când văd că de ani de zile Parlamentul României este condus de un condamnat penal definitiv! Mai există așa ceva pe fața pământului???!!!!

Și eu m-aș bucura dacă o româncă ar fi primul european care conduce noua instituție menită să-i dovedească pe corupții Europei!

Și eu aș fi mult mai liniștit în drumurile mele dacă am intra complet în Europa, fără controale la frontiere!

Și eu aș fi mult mai corect informat dacă în România mass media ar scăpa de manipulările patronilor mincinoși!

Și eu am mâncat de la ”Spartan”-ul din Timișoara, mâncare foarte bună, cumpărată la sugestia fiicei mele de 12 ani, care știa că este restaurantul lui Ștefan Mandachi, omul care a construit primul metru de autostradă al Moldovei!

Și eu visez ca mămăliga românească să explodeze ori de câte ori este nevoie și nu doar o dată la zeci de ani!

Și eu aș dori ca minunile la români să nu țină doar 3 zile, ci să se transforme în fapte care să dureze sute de ani !

Și eu, născut și trăit în Banat, plâng ori de câte ori ascult ”Cântă cucu-n Bucovina”! Și-i aștept pe români să revină în țară, pentru ca să fie primăvară!

Și eu voi fi, cât oi mai trăi, alături de toți românii care cred că în România, o dată și o dată, binele, dreptatea și adevărul tot vor birui!

Comentarii

comentarii