Acasă Actualitate Simona cea mare, Gabi cea mică și Charlie cel rău

Simona cea mare, Gabi cea mică și Charlie cel rău

2503
DISTRIBUIȚI

Victoria Simonei Halep la turneul de la Roland Garros, un adevărat campionat mondial de tenis pe zgură, a produs tuturor românilor o imensă bucurie. Că sportul românesc este în cădere liberă este un fapt pe care îl constatăm cu jale aproape zilnic, când butonăm pe canalele TV de sport și observăm cvasiabsența sportivilor români de pe podiumul marilor competiții internaționale. Tot mai puțina implicare a statului fragil postcomunist în sport, cu precădere în sportul școlar, cotropirea sportului și a mass mediei interne sportive de fotbalul afacere de tip becalian, au fost cauze importante care au contribuit, în opinia mea, la prăbușirea sportului, atât de masă, la nivel școlar, cât și de performanță.

Tenisul este un sport individual, ultracerebral (să nu uităm că mâna are cea mai vastă reprezentare pe creier…), care presupune un efort fizic total. Meciul de tenis se poate desfășura pe o perioadă de timp teoretic nedefinită, dar cu reguli de desfășurare foarte precise. Adversarul este de cealaltă parte a terenului, nu îl poți împinge, nu îl poți faulta în timpul jocului. Și din acest motiv se cheamă sportul alb, iar costumația albă purtată odinioară de toți competitorii (în prezent doar la turneul de la Wimbledon mai este obligatorie) era, cred și consecința curățeniei, din toate punctele de vedere, a acestui sport și a practicanților lui. Cei care joacă tenis trebuie să fie nu doar oameni de caracter, care respectă regulile jocului, de altfel simple și clare, ci și, dat fiind durata de timp imprevizibilă a unei partide, să aibă o condiție mentală și fizică foarte bune, excepționale în cazul marilor campioni. Aceștia trebuie să se antreneze temeinic ani și zeci de ani.

Este tocmai ce a reușit urmașa macedoromânilor, extraordinara Simona Halep prin enorm de multă muncă, talent, caracter, voință, putere de luptă dreaptă fenomenală, inteligență, calm, modestie, fair play! Ultima ei victorie, în fața tribunelor arhipline pe cea mai mare arenă de tenis din Paris, după ce a mai triumfat acolo în urmă cu 10 ani ca junioară, ne-a bucurat enorm! Douăzeci de ani de muncă, plină de sacrificii, pentru a ajunge numărul 1 în lume! Ce bine ar fi dacă toți românii ar încerca să o imite peste tot în lume, fiecare în domeniul lui, fiecare după puterile lui!

În România, poate și aiurea, politica este o îndeletnicire de grup, să nu spunem de haită. În majoritatea cazurilor se practică cu partea șmecherească din creier, cu mâna mai degrabă din perspectiva iuțelii de mână. Câștigă, mai ales la noi, cei care nu respectă regulile jocului politic, cei care mint mai bine, cei care promit multe și fac puține. Meciurile, adică alegerile la orice nivel, au loc o dată la 4-5 ani, după reguli care se adaptează în funcție de cine le organizează. Poți faulta cum vrei adversarul, poți stabili câte tururi de scrutin vrei, de preferință unul, pentru ca votanții să nu apuce să se dumirească cât de cât. Antrenamentele între alegeri sunt dintre cele mai plăcute: din protocol în protocol, de slănină personală crescător. Stresul meseriei a fost din nou eliminat, se poate să fie angajat orice membru al familiei la cabinetul de politician, iar dacă cumva nu mai este ales, sportivul nostru în politichie are bătrânețea asigurată prin generoasele pensii speciale.

Doamna Gabriela Firea a cunoscut politica încă de la 19 de ani, muncind la faimosul ziar al FSN –ului ”Azi”, iar tenisul de câmp la 20 de ani, fiind reporter în loja VIP de la Arenele Romane, în timpul desfășurării ”Romanian Open Tenis”. Deși ”nepricepută la tenis și timorată” (citez din declarația domnie sale din revista ”Tango”, mai 2015) scapă de timiditate datorită primului soț, pe care îl cunoaște chiar acolo. Cu multiple calități, tânăra Gabriela face Facultatea de Litere, specializându-se în așa zisele științe ale comunicării, parcurge rapid toate etapele meseriei de ziarist, ajunge redactor șef la diferite reviste din variate domenii, mai ales în TVR și trustul Intact al domnului profesor Voiculescu, dar nu numai: devine chiar doctorand la Științe Economice! În 1999 se apropie puternic și oficial de prim ministrul Mugur Isărescu, pe care îl consiliază în relații publice și comunicare. La 28 de ani primește deja recunoașterea a muncii depuse în atâtea domenii: Ordinul național ”Steaua României” în grad de ofițer!!! Cum o moldoveancă frumoasă și ambițioasă este imposibil să nu fie și artistă, devine membru al Uniunii Scriitorilor din România la un an după ce este premiată pentru debutul literar. Scrie volume de versuri, un roman, o carte pentru copii, volume de eseuri economice, și social economice, bașca face trei copii frumoși, în cele două căsătorii pe care le realizează. Era să uit: lansează și un album de muzică populară în 2009!!!!

În fața unei asemenea cariere tipice pentru ce s-a întâmplat în România după 1989, nu este de mirare că partidul cel mai mare, cel mai puternic, cel mai popular și cel mai patriot din România oficializează legătura cu doamna Gabriela și o face senatoare de Ilfov în 2012. Este tot mai sus în ierarhia de partid, astfel că în 2014, în calitate de purtător de cuvânt al candidatului Victor Ponta pentru președinția României, îl demască, cu talentul deja consacrat, pe celălalt candidat, actualul președinte Klaus Iohannis, drept vânzător de copii români la americani!

Că în 2016 doamna Firea a ajuns primar al Bucureștiului, chiar dacă pe repede înainte, adică într-un singur tur de scrutin, nu este de mirare! Iuțeala în performanțe i se potrivește!!! Că se gândește deja să fie ”primar al României”, după cum i-a scăpat la deschiderea unei conferințe internaționale, mi se pare normal și natural: domnia sa, după cum s-a exprimat în propriile-i versuri, este un veritabil pitbull capabil să sfâșie continuu.

Chiar dacă am scris foarte puțin în fapt despre domnișoara Simona Halep (este prea mare în lume ca să mai putem scrie și noi ceva!) și multișor despre doamna Gabriela Firea, o punere alături a celor două cariere este necesară, după cele întâmplate la primirea campioanei în București. Cred că bucureștenii iubitori de tenis și titluri obținute prin muncă cinstită au procedat corect când au fluierat pe doamna politician și au întâmpinat cu urale pe Simona cea Mare! Prea sunt opuse carierele lor, chiar dacă putem spune că ambele sunt de succes! Românii prezenți pe Arena Națională pur și simplu au răbufnit împotriva tuturor impostorilor care încearcă să se cațăre (a câta oară?) pe un pisc unde numai eroii adevărați au dreptul să ajungă! Acolo unde este locul vulturilor și nu al ciorilor, chiar vopsite în pitbull politic!

Mi-ar place să cred că cei de la ”Charlie Hebdo” au publicat caricatura, care a scandalizat mulți români, după evenimentele de pe stadionul bucureștean. Caricatura prezintă un straniu paradox: o cioară, care trăiește din ce aruncă alții, ridică deasupra capului un trofeu francez cu renume mondial, care poate fi câștigat doar prin muncă și luptă cinstită! Sunt convins că această caricatură nu are cum să reprezinte un om care nu a cerut niciodată nimic de la alții, marea campioană Simona Halep! Mai degrabă ne atenționează caustic cu privire la croncănitoarele aflate ocazional în jurul ei, care încearcă să-i confiște, prin diferite mijloace parșive, măcar o parte din imensul simbol al trofeului!

Comentarii

comentarii