Acasă Actualitate Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara 2021, realeasă în comitetul executiv...

Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara 2021, realeasă în comitetul executiv al Culture Action Europe, principala rețea europeană de organizații culturale

1340
DISTRIBUIȚI

Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara 2021, a fost realeasă în comitetul de conducere al Culture Action Europe (CAE), cea mai importantă rețea culturală de pe continent, care reunește organizații, artiști și responsabili de politici culturale ai Uniunii Europene.

Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii se numără printre membrii Culture Action Europe. Directorul executiv al Asociației, Simona Neumann, face parte din comitetul de conducere al organizației europene încă din anul 2017. În urmă cu câteva zile, reprezentantul Asociației Timișoara 2021 a fost reales în această funcție pe care o va ocupa până în 2023.

Comitetul executiv din care face parte și Simona Neumann este format din 12 persoane din mai multe țări europene și îi reprezintă pe cei 140 de membri ai organizației în relația cu Comisia Europeană.

„Este o onoare pentru mine să fiu realeasă, după o competiție cu alte două persoane din Europa, în Boardul CAE și să reprezint nu doar Timișoara 2021, dar și România în acest prestigios for de cultură. În primul mandat (2017-2020) am contribuit, alături de colegii mei din comitetul executiv, la elaborarea strategiei organizației și am fost co-organizatori la Timișoara, în 2018, a conferinței anuale – Beyond the Obvious –  punându-i în legătură, astfel, pe membrii organizației cu sectorul cultural timișorean. Culture Action Europe este principalul for de advocacy în cultură pe lângă Comisia Europeană și îmi propun ca în acest nou mandat să promovez și să fac vizibilă Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii în Europa”, a declarat Simona Neumann.

Culture Action Europe este singura rețea din Europa care reunește toate domeniile culturale, de la artele spectacolului la literatură, arte vizuale, proiecte și inițiative artistice transdisciplinare până la centrele comunitare și grupurile de promotori culturali. Membrii comitetului executiv activează pro-bono și sunt reprezentanți ai unor importante organizații și instituții culturale europene.

Comentarii

comentarii