Acasă Politica Simonis: “Robu se aliază cu doi oameni pe care de curând îi...

Simonis: “Robu se aliază cu doi oameni pe care de curând îi făcea papagali şi idioţi”

DISTRIBUIȚI

simonisÎncurcate sunt căile politicii din vestul ţării. Foşti adversari de moarte sunt foarte aproape acum să defileze braţ la braţ.

Situaţia iendită este specualtă bine de conducerea TSD Timiş. Tinerii social-democraţi râd în barbă de apropierea primarului Nicolae Robu de deputatul PDL Alin Popoviciu şi de preşedintele PNŢCD Timişoara, Ciprian Mihok. “Prea ocupat cu unificarea dreptei şi marginalizarea unei istorii de 139 de ani a PNL, primarul Nicolae Robu uită că în prezent se zbate a se uni cu doua persoane pe care, cu subiect şi predicat le-a catalogat drept «papagal» şi «idiot». Mă refer la Alin Popoviciu şi Ciprian Mihok. În aceste condiţii, şansele de reuşită ale noii structuri politice sunt aceleaşi pe care le are echipa de fotbal ACS Poli să câştige titlul de campioană a României sezonul viitor”, ne-a declarat consilierul local Alfred Simonis, liderul TSD Timiş. Simonis recunoşate că telenovela de săptămâna trecută din plenul CL Timişoara este o pată pe obrazul tuturo celor implicaţi. Totul însă se rezumă la democraţie şi la o majoritate pe care PSD a avut-o doar pe hârtie. “Schimbarea viceprimarului liberal este democratică în condiţiile în care o majoritate decide acest lucru. O majoritate pe care noi am avut-o, dar din păcate doar pe hârtie. Schimbarea ar fi avut loc în deplinul spirit al legii şi al competiţiei politice. Invocarea spiritului Timişoarei, când nu îl cunoşti suficient şi mai ales nu îl respecţi, mi se pare mai mult decât penibilă. Spiritul Timişoarei nu înseamnă circ continuu, declaraţii belicoase şi jigniri de mahala. Iar exact asta face de doi ani cel ce acum invocă spiritul timişorean, Nicolae Robu”, ne-a mai spus Simonis.

Comentarii

comentarii