Acasă Sănătate Simptomele de infectare cu coronavirus, descoperite până în prezent la pacienții infectați

Simptomele de infectare cu coronavirus, descoperite până în prezent la pacienții infectați

DISTRIBUIȚI

Oamenii de știință decoperă zilnic informații despre noul coronavirus și despre simptomele pe care acesta le generează.

Febra, tusea și respirația greoaie se găsesc în marea majoritate a tuturor cazurilor de infectare cu COVID-19.

Există însă semne suplimentare, unele care seamănă foarte mult cu cele ale gripei, dar și altele care sunt mai neobișnuite.

Listă completă cu simptomele noului coronavirus, descoperite până în prezent la pacienții infectați:

Respirația greoaie

Respirația greoaie este unul dintre simptome, care poate fi și cel mai grav. Dacă începeți să simțiți ca nu mai puteți respira normal, trebuie să acționați rapid, relatează CNN.

Febra

De asemenea, febra este un semn cheie al infectării cu noul coronavirus. Trebuie însă să țineți cont că majoritatea copiilor și adulților nu sunt considerați febrili până când temperatura lor nu atinge 37,7 grade Celsius.

Tusea

Tusea este un alt simptom comun, dar nu este vorba despre orice tuse. Este o tuse deranjantă, uscată, pe care o simți adânc în piept.

Frisoane sau dureri corporale

Este posibil ca unii dintre pacienții infectați să aibă frisoane sau dureri corporale. Alții pot experimenta dureri la nivelul articulațiilor și mușchilor, simptome ce pot fi confundate cu cele ale unei simple răceli sau gripe. De asemnea, stările de confuzie constante pot fi un semn grav că este nevoie de îngrijire de urgență.

Probleme gastrice

La începutul pandemiei, știința nu credea că diareea sau alte probleme gastrice asemănătoare vin odată cu infectarea, dar ulterior părerile specialiștilor s-au schimbat.

Într-un studiu efectuat în China pe un eșantion de 200 de peroane infectate, cel puțin jumătate prezentau acest simptom.

Conjunctivita

Cercetările din China, Coreea de Sud și alte părți ale lumii indică faptul că aproximativ 1% până la 3% dintre persoanele cu Covid-19 au avut și conjunctivită.

Pierderea mirosului și a gustului

Simptome ca anosmia, adică lipsa mirosului, și ageuzia, adică dispariția totală a simțului gustului, sunt două simptome ce pot fi luate în calcul pentru posibila depistare a infecțiilor cu COVID-19, transmite Academia americană de otolaringologie.

„În special anosmia a fost constatată la pacienții care au fost testați pozitiv pentru coronavirus și care nu aveau alte simptome”, potrivit unui comunicat postat duminică pe site-ul Academiei.

Oboseala extremă

În plus, pentru unii oameni, oboseala extremă poate fi un semn de infectare cu noul coronavirus. Un raport al OMS a constatat că aproape 40% din 6.000 analizate au prezentat semne profunde de oboseală. Raportul OMS a constatat, de asemenea, că aproape 14% din cele aproape 6.000 de cazuri aveau dureri de cap și dureri în gât, în timp ce aproape 5% aveau congestie nazală.

Pete roșii pe piele

De curând, Medicii din Franța au alertat asupra unui nou posibil simptom de infectare cu COVID-19, mai exact apariția unor pete roşii pe piele, de cele mai multe ori dureroase, şi a unor leziuni temporare de urticarie.

Sursa: stirileprotv.ro

Comentarii

comentarii