Acasă Politica Situație fără precedent în administrația arădeană: PSD a inițiat pentru suspendarea președintelui...

Situație fără precedent în administrația arădeană: PSD a inițiat pentru suspendarea președintelui Consiliului Județean

DISTRIBUIȚI

10.11.2016 presedintele CJA Cionca si vicepresedintele CJA BîlceaSe pare că cedarea Aeroportului către Ministerul Transporturilor după ce s-au investit milioane de euro în modernizarea lui a fost picătura care a umplut paharul la Consiliul Județean Arad. Partidul Social Democrat Arad a depus la Consiliul Județean documentația privind convocarea ședinței extraordinare având ca unic punct pe Ordinea de zi proiectul de hotărâre privind eliberarea din funcția de președinte al Consiliului Județean Arad a lui Iustin Cionca, un yesman al lui Gheorghe Falcă. Ședința extraordinară a Consiliului Județean Arad a fost convocată de consilierii județeni PSD și ALDE în temeiul prevederilor Legii 215/2001, Legea administrației publice locale, pentru data de miercuri, 16 noiembrie 2016.

Democrația a fost învinsă de un regulament

Deși se află de mai puțin de jumătate de an în fruntea Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca a reușit o premieră în administrația arădeană: convocarea unei ședințe extraordinare de Consiliu Județean, pentru a fi demis. În expunerea de motive care însoțește proiectul de hotărâre inițiat de consilierii județeni PSD+ALDE sunt prezentate câteva dintre argumentele în baza cărora Grupul opoziției din Consiliul Județean Arad consideră oportună și necesară eliberarea din funcție a președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Arghir Marinel Cionca.
Printre acuzațiile care i le aduc social-democrații lui Iustin Cionca este impunerea unui regulament de funcţionare al Consiliului Judeţean Arad (adoptat prin Hotărârea nr. 7/28.06.2016), care limitează dezbaterile și posibilitatea intervențiilor în dezbatere. Acest regulament are scopul de a împiedica opinia publică să cunoască toate detaliile procesului decizional și mai ales motivația reală a promovării unor proiecte de hotărâre. Respectiva decizie a fost votată în Consiliul Județean Arad de către consilierii PNL și UDMR, care formează o majoritate, considerând că democrația și transparența trebuie să stea în poziție de drepți în fața deciziei politice. Social-democrații îl acuză pe președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, de adoptarea unui comportament dominant care, în ceea ce privește procesul decizional, este caracterizat de o opacitate aflată în contradicție cu specificul activității unei autorități publice unde transparența trebuie să fie cuvântul de ordine. De asemenea, i se reproșează lui Iustin Cionca atitudinea pe care o are cu privire la transparența decizională și informarea corectă și onestă a consilierilor județeni, dar mai ales a cetățenilor, în legătură cu toate problemele de interes public ce derivă din activitatea Consiliului Județean Arad.
În optica consilierilor județeni social-democrați, în Consiliul Județean Arad democrația a apus după alegerile locale din vara acestui an, iar artizanul învingerii democrației este chiar doctorul în drept Iustin Cionca. Însă, sunt surse din rândul consilierilor județeni care spun că nu ar fi trebuit să mire pe nimeni acest lucru, deoarece înainte de a fi ales, Iustin Cionca a declarat la un post de televiziune că dacă va fi ales, va tăia pensii și salarii.

Contracte de voluntariat pentru colegii de partid

În expunerea de motive care însoțește proiectul de hotărâre inițiat de consilierii județeni PSD+ALDE se arată cum Iustin Cionca le-a făcut cadou colegilor de partid contracte de voluntariat. El a încheiat mai multe contracte ilegale de voluntariat, așa zișii voluntari fiind membri sau apropiați ai PNL, contractele fiind reziliate rapid și discret după sesizarea nelegalității acestora de către consilierul județean PSD Cristian Videscu. Mulți s-au întrebat însă de ce ar fi avut nevoie colegii de partid ai lui Iustin Cionca de asemenea contracte. Răspunsul a venit din partea lui Cristian Videscu, cel care a sesizat respectiva neregulă: au avut la dipoziție întreaga infrastructură a Consiliului Județean (de la legitimație de serviciu până la mașină). „Contractele propuse de Consiliului Județean Arad au fost întocmite fără a fi respectate prevederile legale în vigoare referitoare la activitatea de voluntariat așa cum este aceasta reglementată prin Legea nr. 78/2014 și fără a corespunde din punct de vedere al formei și fondului dispozițiilor legale”, a explicat consilierul județean Cristian Videscu. El arată că la data încheierii respectivelor contracte, Consiliul Județean Arad nu dispunea de un coordonator al activităților de voluntariat, desemnat printr-un act administrativ și nici nu avea un regulament de organizare și funcționare a activității de voluntariat. Ulterior încheierii respectivelor contracte, acestea nu au fost înregistrate în Registrul special de evidenţă a voluntarilor. De fapt, spune consilierul social-democrat Cristian Videscu, selectarea celor șase persoane nu s-a făcut transparent și s-a recurs la soluția voluntariatului pentru a acoperi posturi vacante cuprinse în Organigrama și Statul de Funcții ale Consiliului Județean Arad. „În această situație, sunt aplicabile dispozițiile art. 264 alin. (4) din Codul Muncii conform căruia primirea la muncă a mai mult de 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă este considerată infracțiune şi se sancționează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă penală”, a declarat Cristian Videscu. Consilierul județean Videscu a solicitat un punct de vedere al ITM Arad și a sesizat Consiliul Județean Arad, chiar în plenul ședinței.
Surse din cadrul Consiliului Județean Arad spun că printre voluntarii cu pricina se pare că se numără și fostul viceprimar PNL al Aradului, Cătălin Țițirigă.

Viziune managerială: nu vin operatorii, să-l dăm la minister

Aeroportul Arad și-a pierdut cursele, dar și-a modernizat aerogara. După o investiție de două milioane de euro, care nu a adus nici o cursă pe Aeroportul din Arad, aici s-a derulat un eveniment neconvențial: un mega-concert. Conducerea Aeroportului, dar și membri ai Consiliului de Administrație sunt membri ai PNL, care au beneficiat de salarii extrem de bune deși nu au avut performanțe. Acum, pentru a slava afacerea de partid, Iustin Cionca, președinte al Consiliului Județean Arad, a găsit soluția: să-l dea la Ministerul Transporturilor, care să-l plaseze în administrarea aeroportului de la Timișoara. Consilierii social-democrați cer demiterea lui Cionca pentru că acesta a inițiat discuții cu Ministerul Transporturilor, fără a avea vreo împuternicire din partea consilierilor județeni. Surse din cadrul Ministerului Transporturilor spun că într-adevăr, aceste discuții au și început deoarece Aradul intenționează să scape de aeroportul complet neperformat. „În prezent Aeroportul Arad generează cheltueli de exploatare de aproximativ 2,6 milioane de lei pe an, în condițiile în care în ciuda eforturilor făcute de Consiliul Județean nici o companie aeriană nu s-a arătat deocamdată interesat să-l folosească pentru operarea de zboruri. Dacă aeroportul ar fi preluat de Ministerul Transporturilor aceste cheltueli ar fi suportate din bugetul ministerului și astfel s-ar putea face o economie substanțială la bugetul județului. În plus, un parteneriat cu ministerul deschide oportunități multiple pentru aducerea la Arad a unor operatori aerieni”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Arad.
Consilierii județeni social-democrați îi reproșează președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, lipsa de viziune, comportamentul său discreționar, lipsa de transparență și secretomania, punerea intereselor de partid înaintea intereselor cetățenilor județului Arad, inconsecvența și un mod de acțiune bazat în principal pe ideea fugii de responsabilitate și de asumare a problemelor existente, care pun în pericol buna funcționare a Consiliului Județean.

Orașul și județul Arad, o lună fără conducere

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, va lipsi de la conducerea municipiului Arad cel puțin o lună de zile, fiind coordonatorul național al campaniei electorale a PNL. Și conducerea Consiliului Județean Arad se află în campanie electorală: președintele Iustin Cionca este coordonatorul campaniei electorale a PNL Arad la nivel județean, iar vicepreședinții Claudia Boghicevici și Sergiu Bîlcea sunt candidații PNL la Camera Deputaților.
Consilierii județeni social-democrați au declarat că demersul lor pentru suspendarea lui Isutin Cionca din funcție nu se limitează doar la problemele administrative, ci și la cele politice. „De exemplu, un argument de ordin politic ar fi faptul că dl. Cionca Iustin Arghir Marinel a fost desemnat coordonator al campaniei electorale a PNL Arad, context în care eliberarea din funcția de președinte al Consiliului Județean Arad îi va permite să muncească liniștit în folosul celor doi vicepreședinți ai Consiliului Județean care sunt și candidați la alegerile parlamentare, lăsând măcar funcția de președinte în seama cuiva capabil să urmeze agenda județului Arad și a cetățenilor săi, nu doar agenda electorală a PNL Arad”, spun consilierii județeni social-democrați.

Comentarii

comentarii