Acasă Actualitate Situație penibilă la Timișoara, viitoarea Capitală Culturală Europeană. Greva muzicienilor anulează un...

Situație penibilă la Timișoara, viitoarea Capitală Culturală Europeană. Greva muzicienilor anulează un concert al Filarmonicii Banatul

DISTRIBUIȚI

Situație fără precedent la Timișoara, viitoarea Capitală Culturală Europeană. Stagiunea Filarmonicii Banatul nu va demara vineri seara din cauză că o mare parte dintre muzicieni au intrat în grevă. Membri orchestrei simfonice aflați în grevă au anunțat că vor fi prezenți în instituție și vor sta la dispoziția spectatorilor pentru orice informație sau nelămurire. Sindicatul Filarmonicii Banatul a declanșat greva acuzându-l pe directorul Ioan Coriolan Gârboni de numeroase  abuzuri și de faptul că refuză de doi ani să negocieze un contract colectiv de muncă.

În disperare de cauză conducerea filarmonicii a programat pentru această seară, în locul concertului inaugural, un recital extraordinar, de vioară și pian.

FAIR – MediaSind s-a implicat în sprijinul colegilor  din Filarmonica de Stat “Banatul” din Timișoara conducerea Federației inițiind discuții directe cu primarul Municipiului Timișoara, Nicolae Robu. După mai mulți ani de conflict între angajați și director, primarul a început să se implice în aplanarea conflictului, deocamdată cu amenințări.

”În Timișoara de astăzi nici un director de instituție nu poate fi pus sau dat jos de sindicat. Vom vedea ce se va întâmpla. Nici refuzul unora de a apărea în spectacol duminica pentru că au de cântat la o biserică nu este acceptabil. În principiu trebuie să fie clar și pentru director și pentru angajați că un contract colectiv de muncă trebuie negociat. Directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Coriolan Gârboni mi-a spus că a încercat să negocieze acum doi ani un contract colectiv de muncă dar partea cealaltă parte s-a retras. De îndată ce va reveni la lucru va începe negocierile. Aici s-au terminat atribuțiile mele. Gârboni are probleme de sănătate și nu se întâmplă nimic dacă angajații mai așteaptă câteva zile sau o săptămână. Se va face liniște pentru că nu putem continua cu o astfel de atmosferă într-o instituție de cultură importantă. Nu stăm nici în muzicieni nici în director. Sunt mulți muzicieni pe planetă. Nu este corectă atitudinea angajaților. Vom recurge la măsuri dure, în limitele legii. Luni la ora 10 va a avea loc o întâlnire între director si sindicat”, declarat, vineri, primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii