Acasă Actualitate Slavoliub Adnagi, parlamentarul de Timiș care luptă pentru urmaşii celor care au...

Slavoliub Adnagi, parlamentarul de Timiș care luptă pentru urmaşii celor care au fost victime dovedite ale regimului comunist

685
DISTRIBUIȚI

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, în 13 octombrie, proiectul legislativ PLx 615 / 2020, inițiat și susținut de Slavoliub Adnagi, împreună cu deputații Silviu Vexler și Ovidiu Ganț din Timișoara.

Proiectul de lege elimină inechitățile și clarifică disfuncționalitățile acumulate în Decretul Lege nr.118/1990.

Scopul inițiativei legislative este ca şi urmaşii celor care au fost victime dovedite ale regimului comunist să beneficieze de reparaţiile juste, echitabile, acordate prin Decretul-Lege nr.118/1990.

Copiii persoanelor persecutate politic, marea majoritate ajunși la vârsta senectuții, datorită criteriilor aberante stabilite de regimul comunist, au fost consideraţi ca având “origine nesănătoasă”, îndurând multe suferințe, nedreptăți, discriminări şi limitări profesionale, mai ales în primele decenii după instaurarea regimului comunist.

”Colegii mei, cei doi domni deputați, au avut încredere în acest proiect și care s-au implicat în toate momentele de cumpănă pe traseul de avizare – adoptare a proiectului. Pentru mine a fost o mare onoare și plăcere totodată, colaborarea cu domniile lor.

În calitate de inițiator al proiectului legislativ, sunt dator să le mulțumesc tuturor președinților și membrilor comisiilor avizatoare și raportoare, precum și senatorilor și deputaților care prin votul lor, (aproape întotdeauna în unanimitate), au făcut posibilă adoptarea acestui proiect”, a mărturisit Slavoliub Adnagi.

Urmează ca proiectul legislativ să fie supus promulgării de către președintele României, Klaus Werner Johannis.

Comentarii

comentarii