Acasă Actualitate Smithfield Ferme susţine tradiţiile locale din Buziaş

Smithfield Ferme susţine tradiţiile locale din Buziaş

DISTRIBUIȚI

În cadrul proiectului comunitar „Fii unul dintre noi!” de susţinere a tradiţiilor locale în judeţele Arad şi Timiş, compania Smithfield Ferme a sponsorizat „Parada portului Popular” din comuna Bacova. Parada, organizată de Smithfield Ferme în parteneriat cu Casa de Cultură Buziaş, a avut loc în cadrul festivalului popular local prilejuit de sărbătoarea Sfântului Ilie.
45 de copii din cadrul ansamblurilor de cântece şi dansuri populare Muguraşii şi Izvoraşul, conduse de Liliana Savu Badea – interpretă de muzică populară, şi Petru Apostiu – coregraf, au participat la serbările locale organizate de Primăria Buziaş, oferind celor peste 200 de localnici prezenţi la eveniment un spectacol de dansuri şi cântece populare tradiţionale bănăţene.
În prezenţa oficialităţilor locale, a primarului Alger Viorel Ilas, reprezentanţilor bisericii şi a consilierilor locali, reprezentanţii Smithfield Ferme au oferit copiilor diplome de participare, iar Casei de cultură Buziaş o diplomă pentru contribuţia deosebită la păstrarea şi promovarea continuităţii tradiţiilor şi obiceiurilor locale, prin coordonarea celor două ansambluri.
„Ne bucurăm să putem contribui la păstrarea continuităţii tradiţiilor locale, prin implicarea noastră activă în cadrul festivalurilor tradiţionale locale: port, dansuri, târguri de meşteşuguri tradiţionale, gastronomie. Considerăm important să sprijinim tânăra generaţie să păstreze acest patrimoniu de tradiţii săteşti europene unice şi să le poată promova cu aceeaşi ştiinţă şi pasiune ca şi părinţii lor, cu atât mai mult cu cât reprezintă una dintre valorile companiei noastre”, a declarat Andrada Calancea, PR Officer Smithfield Ferme.
Implicarea în festivalul sătesc de la Bacova face parte din programul comunitar „Fii unul dintre noi!” al companiei Smithfield Ferme, program care se desfăşoară în judeţele Timiş şi Arad şi care în acest an a ajuns deja la a doua ediţie. Prin acest program, Smithfield îşi propune să fie alături de membrii comunităţilor locale în care îşi desfăşoară activitatea, sprijinind promovarea tradiţiei şi culturi locale.
Programul comunitar „Fii unul dintre noi!” al companiei Smithfield Ferme va continua în acest an şi cu alte noi proiecte de sprijin al festivalurilor locale din regiunile Timiş şi Arad.

Comentarii

comentarii