„Suntem onoraţi să vedem că acest program, la doar un an de zile de la lansare, a obţinut rezultate deosebite, reuşind să sprijine un număr impresionant de persoane. Încercăm să fim alături de cei care au nevoie de ajutorul nostru. Este o datorie şi o onoare pentru noi să putem oferi acest sprijin persoanelor defavorizate”, a declarat Morten Jensen, Director General Smithfield Prod.
Prin intermediul organizaţiilor partenere, produsele de carne ajung la persoanele defavorizate fie sub forma unei mese calde – în cazul cantinelor sociale, centrelor de zi, spitalelor sau caselor de copii, fie sub formă de pachete – în cazul ONG-urilor care nu beneficiază de cantină proprie. Programul “Hrană pentru suflete” a fost preluat şi de Agroalim, companie parte a grupului Smithfield în România. Prin filiala sa din Buftea, Agroalim a avut prima livrare de produse în cadrul acestui program, în această lună, donând aproximativ 30 de kg de produse alimentare către Asociaţia Caritas.
“Primul pas a fost făcut de către Agroalim în Buftea, dar dorim ca acest program să fie implementat în cât mai multe filiale Agroalim”, a spus Cristina Berneanu, PR Manager Agroalim.
Acest program implementat de către Smithfield Foods sub numele de „Helping Hungry Homes” are deja o tradiţie de mai mulţi ani în Statele Unite, unde, potrivit Raportului CSR Smithfield, doar în 2009 s-au distribuit aproximativ 15 milioane de porţii către cantine sociale, persoanelor care au suferit în urma dezastrelor naturale şi celor care trăiesc în condiţii de sărăcie extremă.
Smithfield Prod este cel mai mare abator din România cu o capacitate de 600 de capete pe oră, fiind situat pe locaţia fostului COMTIM, în judeţul Timiş.
Comentarii
comentarii