Acasă Actualitate SMTT anulează abuziv și transportul cu microbuze în zona Munteni din...

SMTT anulează abuziv și transportul cu microbuze în zona Munteni din comuna Parța

DISTRIBUIȚI

Nu doar locuitorii din Ghiroda sunt afectați de o decizie abuzivă a Societății Metropolitane de Transport Timișoara. Vineri, 19 ianuarie 2024, printr-o adresă neașteptată, SMTT a informat și Primăria comunei Parța că începând de luni, 22.01.2024, se modifică în mod unilateral programul de transport, implicit graficul de circulație aferent liniei Metropolitane M 37  pentru U.A.T. comuna Parța, prin eliminarea unor curse și anume microbuzele care deservesc zona Munteni.

Și în acest caz măsura a fost luată în mod abuziv de către reprezentanții A.D.I. SMTT fără o consultare prealabilă cu Primăria comunei Parța.

”Nu s-a solicitat autorităților -executivă (Primărie) și deliberativă (Consiliul Local)- niciun punct de vedere cu privire la reducerea programului de transport, știind faptul că legea specială 92/1997 instituie dreptul de stabilire și aprobare a programului de transport pe teritoriul comunei.

Măsura luată discreționar împotriva locuitorilor comunei Parța nu a făcut obiectul modificării în procedură legală a contractului de servicii publice a cărui semnatar este și U.A.T. comuna Parța, reprezentanții A.D.I. SMTT încalcă în mod flagrant articolele din contractul de servicii publice prin care se stabilește în ce condiții, respectiv în ce perioadă un operator de transport public (în cazul de față S.T.P.T.) poate RENUNȚA la efectuarea unor  curse.

În concluzie, măsura luată de către reprezentanții A.D.I. SMTT este una abuzivă și unilaterală, discreționară, nejustificată, cu nerespectarea clauzelor contractului de servicii publice a cărui parte semnatară suntem.

În aceeași situație se află și alte comune periurbane din ZONA METROPOLITANĂ a Timișoarei. Nu cunoaștem când au fost aprobate aceste măsuri de reducere a curselor fără o consultare în prealabil, comunicându-se printr-o adresă în data de 19 ianuarie 2024. Prin urmare, ne-a fost luată posibilitatea de a contesta această decizie și de a informa cetățenii din timp asupra modificărilor efectuate.

Ca și până acum, vom lua toate măsurile legale care se impun privind deciziile care au fost adoptate până în prezent și vom continua să acționăm în interesul cetățenilor comunei Parța.

Vom furniza clarificări privind deciziile SMTT și implicațiile acestora asupra comunității noastre. Transparența și dialogul deschis sunt esențiale în gestionarea unei astfel de situații, iar noi suntem obligați să ne asigurăm că interesele și drepturile cetățenilor noștri sunt protejate.

Începând de luni, 22 ianuarie, microbuzele din zona Munteni nu mai circulă. Graficul de circulație al autobuzului M37, în vatra veche a satului rămâne neschimbat”, transmite Primăria Parța.

Comentarii

comentarii