Acasă Politica Social-democrații arădeni arată cu degetul spre bugetul Aradului: taxele şi impozitele au...

Social-democrații arădeni arată cu degetul spre bugetul Aradului: taxele şi impozitele au crescut cu 15,5%!

DISTRIBUIȚI

Organizaţia Municipală PSD Arad a analizat proiectul de buget pentru anul 2012, propus de administraţia Falcă. Ca idee generală, spun social-democrații, se poate observa faptul că povara apasă tot mai mult pe spinarea arădenilor. În an de criză, administraţia locală estimează că va încasa cu 15,5% mai mult din taxe şi impozite locale decât în anul 2011. „Observăm acum în mod clar că noi am avut dreptate atunci când am acuzat o creştere mascată a taxelor şi impozitelor locale. În condiţiile crizei, a diminuării veniturilor şi a creşterii cheltuielilor, de la hrana de zi cu zi la cheltuielile de întreţinere, apreciem că majorarea birurilor este o decizie îndreptată împotriva arădenilor”, a declarat Laurenţiu Hălmăgean, preşedintele organizaţiei municipale PSD Arad. Ca observaţie generală, în ciuda creşterii nivelului taxelor şi impozitelor locale, bugetul pentru 2012 este mai mic cu 5,17% decât în anul precedent. Consilierul municipal Gheorghe Săplăcan a arătat că dobânzile pentru creditele contractate de municipalitate reprezintă 1,95% din buget, adică 2 milioane de euro. În total, arădenii rambursează în acest an 4.630.000 de euro la BERD, BIRD şi DEXIA. „Trebuie să remarcăm că arădenii plătesc nişte sume foarte mari de bani, raportat la ceea ce s-a realizat cu aceşti bani. În raport cu sumele cheltuite, apreciem că realizările sunt mai mult decât modeste” a declarat Gheorghe Săplăcan. „Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2012 nu este un buget de austeritate ci un buget cu conotaţie politică, într-un an electoral”, a explicat consilierul Săplăcan.
Social-democraţii au observat că sumele destinate asistenţei sociale scad drastic în acest an. „Putem observa că în anul 2011 s-au prins în buget 9.000 mii lei pentru subvenţii la încălzire, la care se adaugă alţi 5.160 mii lei pentru asistenţă socială. În 2012, pentru asistenţă socială se alocă 7.220 mii lei, capitol care cuprinde decontarea a 50% pentru transportul în comun al elevilor, ajutoare de urgenţă, ajutoare pentru încălzirea locuinţei, indemnizaţii persoane cu handicap. Global, sumele scad la jumătate”, a declarat consilierul municipal Marian Melinte. Reprezentanţii PSD Arad au remarcat faptul că bugetul prevede o reducere semnificativă a cheltuielilor destinate învăţământului: de la 1.930 mii lei la 1.820 mii lei în 2012. În schimb, în an electoral cresc cu 34,67% cheltuielile pentru evenimente culturale, artistice şi sportive: probabil se pregătesc pomeni publice pentru a determina electoratul, la mici, bere şi muzică populară, să uite de majorarea impozitelor şi taxelor şi de majorarea preţului Gigacaloriei. Este interesant faptul că, în condiţiile în care salariile şi posturile sunt blocate, cheltuielile de personal cresc de la 86.664 mii lei la 88.381 mii lei. PSD reaminteşte faptul că în anul 2008, înainte de alegerile locale, administraţia Falcă a dispus acordarea unor mari sume de bani sub formă de prime şi stimulente angajaţilor Primăriei. „Analizând cu mare atenţie bugetul, am constatat că este alcătuit în aşa fel încât dezavantajează populaţia, în special pe acei arădeni vulnerabili în faţa crizei. Alcătuirea bugetului este strâns legată de stabilirea taxelor şi impozitelor locale: după cum ştiţi, noi am votat împotriva majorării ascunse a birurilor pentru arădeni. Constatăm că autorităţile locale nu sunt preocupate de o strategie energetică pentru oraş, pe care noi o cerem cu consecvenţă de mai mult timp. Astfel, arădenii vor continua să plătească unul dintre cele mai mari preţuri din ţară pentru cheltuielile de întreţinere. În plus, constatăm o reducere drastică a fondurilor destinate ajutoarelor sociale. Este un buget care nu prezintă perspective pozitive pentru nici o categorie socială din Arad. În consecinţă, consilierii PSD vor vota împotriva bugetului propus de administraţia Falcă”, a declarat Laurenţiu Hălmăgean, preşedintele organizaţiei municipale PSD Arad.

Comentarii

comentarii