Acasă Actualitate Societatea Elba a dat în judecată Primăria Lugoj

Societatea Elba a dat în judecată Primăria Lugoj

DISTRIBUIȚI

Boldea 10Decizia Primăriei Lugoj de a nu mai achita facturile emise de societatea Elba, pentru lucrările efectuate în contractul în care Curtea de Conturi a României a constatat un prejudiciu estimat de 3.335.724 de lei (aproximativ 700.000 de euro), nu a rămas fără urmări. Elba a acționat în instanță Municipiul Lugoj, prin primar, dosarul nr. 5011/30/2016 din 7 iulie 2016 având ca obiect un “litigiu privind achizițiile publice”, cu primul termen de judecată stabilit în data de 4 noiembrie 2016, la Tribunalul Timiș – Secția Contencios Administrat și Fiscal. Totodată societatea Elba a solicitat Tribunalului Timiș, în dosarul 4774/30/2016 din 27 iunie 2016, emiterea unei ordonanțe pentru a obliga Municipiul Lugoj, în calitate de debitor, la plata sumei de 1.123.646,5 Lei, reprezentând facturi neachitate de municipalitatea lugojeană pentru lucrările efectuate de tirma timișoreană, precum și a penalităților de întârziere. Prin hotărârea nr. 1646/2016, din 7 septembrie 2916, instanța a respins cererea societății Elba, considerând că “creanța nu ar avea caracter cert”. Firma timișoreană a contestat decizia, formulând – în dosarul nr. 7193/30/2016 din 14 octombrie 2016 – cerere în anulare, conform OUG 119/2007, considerând că “instanța de fond a invocat în motivarea soluției pronunțate compensația legală dintre suma de 1.123.646,50 lei solicitată de subscrisa prin acțiune și suma de 3.335.724 de lei, reprezentând suma pe care pârâtul ar avea-o de recuperat de la subscrisă”, iar “această modalitate de stingere a datoriei nu a fost invocată de niciuna dintre părți în prezenta cauză, ci a fost invocată de instanță, din oficiu, direct în motivare”, astfel că “niciuna dintre părți nu a putut să-și exprima poziția cu privire la compensația legală”.

Comentarii

comentarii