Acasă Eveniment Șofer fără permis și în stare de ebrietate, reținut de polițiștii din...

Șofer fără permis și în stare de ebrietate, reținut de polițiștii din Lugoj

DISTRIBUIȚI

Un bărbat de 43 de ani a fost reținut marți seară de polițiștii din Lugoj, după ce a fost prins conducând un autoturism fără a deține permis și sub influența alcoolului. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 23:15, pe strada Anișoara Odeanu din municipiu.

Potrivit IPJ Timiș, polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit autoturismul pentru un control de rutină. Verificările ulterioare au arătat că bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Lugoj au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul fără permis și sub influența băuturilor alcoolice.

Reprezentanții IPJ Timiș reamintesc că, pe parcursul anchetei, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

Comentarii

comentarii