Acasă Eveniment Şofer rănit grav, după un accident produs între Utvin şi Sânmihaiul Român

Şofer rănit grav, după un accident produs între Utvin şi Sânmihaiul Român

DISTRIBUIȚI

Un şofer a fost rănit grav, joi, în urma unui accident de circulaţie produs în judeţul Timiş, respectiv pe Drumul Judeţean DJ 591, între Utvin şi Sânmihaiul Român.

Autoturismul în care se afla şoferul rănit s-a ciocnit violent de un autotren şi a ricoşat în afara carosabilului.

Martorii au sunat de urgenţă la 112, iar autorităţile locale au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, opt pompieri și un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Şoferul rănit a rămas blocat între fiarele contorsionate ale autoturismului şi a fost extras cu greu de echipajul de descarcerare.

Victima a fost transportată de urgenţă la spital.

Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.

Comentarii

comentarii