Acasă Actualitate Solidaritatea schimbă vieți! Cu un SMS puteți să salvați viața lui Patrick

Solidaritatea schimbă vieți! Cu un SMS puteți să salvați viața lui Patrick

DISTRIBUIȚI

Patrick are doar 6 ani și de jumătate de an trăiește un coșmar. A fost diagnosticat cu o formă de leucemie și a avut nevoie urgentă de un transplant de măduvă. Cu ajutorul Asociației Salvează o Inimă, micuțul a fost deja operat la o clinică din Turcia. Familia trebuie acum să plătească intervenția chirurgicală. 80.000 de euro, atât a costat noua șansă la viață pe care a primit-o Patrick în săptămâna patimilor.

,,Nu a fost timp de așteptat. Patrick avea nevoie de ajutor ACUM. Orice amânare a intervenției chirurgicale îi putea fi fatală. Transplantul de celule stem a decurs bine. Micuțul a primit măduva de la mama sa, care din fericire, în urma testelor, a fost compatibilă. Practic, i-a oferit o a doua șansă la viață. Cu ajutorul oamenilor de bine, sperăm să strângem suma necesară și să plătim efortul medicilor care au salvat încă o viață”, spune Vlad Plăcinta, de la Salvează o inimă

Nici drumul post-operator nu e ușor pentru Patrick. Vor urma tratamente dureroase, luni petrecute în spital, alte înțepături și interdicții pe care un copil trecut prin drama vieții lui le acceptă uneori cu supunere alteori cu lacrimi.

,,Drept cadou, când s-a trezit după operație, i-am adus o jucărie, un tir plin cu mașinute care i-a plăcut mult. Nu s-a jucat însă cu el. Mi-a zis: Sunt legat în firele astea cu perfuzii și în aparate, nici să mă joc nu pot! Tot ce își dorește el este să scape de spital, de perfuzii, de înțepături, de analize, de medicamente, de toate lucrurile care îl fac să simtă că are o povară pe umeri.”

,,Într-o seară înainte să adormim a început să plângă și să fie agitat. Când mama l-a întrebat ce a pățit, Patrick îi spune: Mama eu m-am gândit că, dacă o să mor, o să îmi fie foarte dor de fratele meu Denis. Mama, eu nu vreau să mor!

Denis are 21 de ani. A terminat liceul și s-a angajat la o fabrică de mobilă. Acum a renunțat la tot ca să poată să-i fie alături lui Patrick și întregii familii.

,,Părinții mei sunt oameni simpli. Mama e casnică, tata tinichigiu, nu știu engleza, nu se descurcă nici cu tehnologia. A trebuit să renunț la job și să vin cu ei aici în Turcia ca să-l salvăm pe Patrick. Ne-a fost enorm de greu tuturor, de la momentul în care a intrat în spital la Timișoara și până când am luat decizia să plecăm în Turcia. Am trăit un coșmar timp de 7 luni de zile, luni în care o dată la 2 zile eu îi găteam și îi duceam pachet la Timișoara. Noi stăm în Jabăr, lângă Lugoj, la 60 de km de Timișoara. De multe ori veneam seara de la lucru, găteam până pe la ora 00-01 noaptea, iar dimineața la 04.30 mă trezeam și plecam către Timișoara ca să pot ajunge până la 07.00 înapoi la muncă. A fost greu atât pentru mine, cât și pentru părinții mei. Distanța, stresul, dorul, toate veștile rele și plânsetele lui Patrick ne-au distrus.” 

Patrick a făcut transplantul pe 06.04.2022. Deși intervenția a decurs normal, copilul traversează încă o perioadă foarte grea cu dureri de cap, de stomac, senzații de vomă. I se administrează tratament care să-i “calmeze ” organismul și să îl facă mai puțin agresiv cu celulele transplantate. În Vinerea mare a Paștelui medicii urmează să-i facă o serie de analize care să arate dacă transplantul a fost sau nu un succes. În cazul în care totul decurge bine, Patrick va mai rămâne sub observație în spital aproximativ o lună. 

,,Timp de 3/4 luni o să fie nevoie să rămânem în Istanbul pentru controale și analize. Deci implicit vor fi cheltuieli cu chiria, mâncarea, tratamentul, absolut tot ce presupune viața în Istanbul pe aceasta perioadă. Doar viza de ședere pe care trebuie să o facem costă 400 de euro de persoană.”

În ajutorul lui Patrik și a familiei sale, Asociația „Salvează o inimă” a demarat o campanie de donații prin SMS. Un mesaj cu textul „PATRICK” trimis la numărul 8832 costă doar 2€, puțin pentru donator, dar mult pentru beneficiar.

,,Fiecare ordin de plată este afişat pe site în timp real, astfel încât fiecare donator să aibă controlul asupra traseului banilor săi. În același timp, echipa noastră își ține la curent oamenii de bine cu evoluția cazului pe care au ales să îl sprijine. Găsiți toate informațiile pe pagina noastră de facebook, dar și pe site-ul asociației.” Vlad Plăcintă, Salvează o inimă

Cei care vor să fie alături de familia sa pot dona și în conturile deschise de Asociația „Salvează o inimă”. Fiecare mesaj trimis înseamnă o şansă în plus pentru sănătatea şi viitorul băiețelului. Împreuna putem schimba un destin! Solidaritatea schimba vieți!

De asemenea, donaţiile pot fi făcute şi online, pe: https://salveazaoinima.ro/ prin transfer bancar, în conturile Asociaţiei ,,Salvează o inimă”:

RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei),

RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro),

RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).

Vă rugăm să menționați numele copilului: PATRICK IONESC

https://salveazaoinima.ro/

Comentarii

comentarii