Acasă Politica Soluţia crizei româneşti e una politică

Soluţia crizei româneşti e una politică

DISTRIBUIȚI

Prim-vicepreşedintele PDL, Sorin Frunzăverde, a declarat recent, la Reşiţa, că într-o democraţie protestele sunt normale, iar soluţia acestei crize  este una politică „Nu sunt normale manifestările acelea de vandalism, pe care toată lumea le respinge. Dar nu acele acte de vandalism sunt esenţiale pentru protestele din aceste zile, pentru că ele, iată, continuă şi paşnic, cu o implicare foarte atentă a jandarmeriei. Soluţia, în asemenea cazuri, este una politică, dar nu una de suprafaţă, de tip glazură, care se va contura în zilele următoare. Acum nu are rost să facem predicţii superficiale”, a afirmat Sorin Frunzăverde. Probabil, anumite măsuri şi decizii vor putea fi luate în sesiunea extraordinară a Parlamentului, de luni, pe care, de altfel, Sorin Frunzăverde o anticipase cu câteva zile înainte, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa. Primvicepreşedintele democrat-liberal şi-a reiterat poziţia sa în cadrul atitudinii partidului de la guvernare. “Chiar dacă sunt primvicepreşedintele acestei formaţiuni, am spus de multe ori că trebuie găsite măsuri alternative de încadrare în deficitul bugetar şi, apoi, de creştere economică treptată.  Protestele oamenilor sunt îndreptăţite, nivelul de trai e scăzut în România. Dar sunt convins că, prin voinţă politică, situaţia va fi deblocată”, consideră Sorin Frunzăverde .
     

 

Comentarii

comentarii