Acasă Actualitate Soluții împotriva epuizării într-un eveniment la Timișoara

Soluții împotriva epuizării într-un eveniment la Timișoara

DISTRIBUIȚI

„Emoție și mâncare în aceeași farfurie – soluții practice împotriva epuizării” este numele evenimentului care va avea loc marți, 19 martie, de la ora 18.30, la Universitatea de Vest. Conferința este susţinută de doctor Lavinia Melania Bratu și nutriționist Maria Varga.

Pentru a vă rezerva un loc este necesară completarea formularului de înscriere din link-ul de mai jos: http://academiamamicilor.com/conferinta-lunii/. Organizatori: Asociația Academia Mamicilor din Timișoara (AMT) în parteneriat cu Departamentul Asistență Socială (DAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara și Asociația Inițiativă în Educație (InEdu).

Lavinia Melania Bratu este doctor în biologie, psiholog, consilier nutriție, formator și speaker motivațional ”Stil de viață sănătos și echilibrat”, editor, autor a două cărți: Dietetica – o nouă filosofie de viață – Despre schimbare, simplitatea, sănătate – vol. 1 și Hrană pentru minte, suflet și viață – vol.2. Din anul 2018 este lector la UMFT Timișoara, departamentul Neuroștiințe – catedra de Psihologie.

Maria Varga este licențiată în nutriție și dietetică, absolventă a Facultății de Nutriție și Dieteticaă din cadrul Universității de Medicină, absolventă a cursurilor online ale Universității Cornell din New-York, a participat la numeroase cursuri de formare continuă susținute de profesori de la Universitatea Loma Linda din California, a participat la congrese și conferințe internaționale, fiind membru activ al Asociației Române de Nutriție și Dietetică.

 

Comentarii

comentarii