Nu trebuie să fii nici procuror, nici judecător, să încerci să analizezi un text ce are miza de a fi unul oficial. O sentință! Dumnezeule, ce poate suna mai impunător decât speranța unei sentințe, bazată, desigur, pe fapte și probe, atunci când ea va fi fost scrisă?
Citind sentința dată (ce nu este definitivă, desigur) lui Sorin Frunzăverde, în dosarul în care se vede a fi avut ”marea vină” de a fi făcut campanie electorală candidatului Klaus Iohannis, am găsit câteva gânduri intime ale celui care a motivat-o. Cum ar fi acela că Sorin Frunzăverde, ar fi vrut ca Iohannis să ajungă președinte, pentru că… își dorea să-i ia locul la președinția PNL, adică, să devină președintele PNL, după alegerile din 2014! De unde deducea autorul eseului SF acest obiectiv? Cine l-a formulat în vreo plângere? Dacă, să presupunem, ar fi dorit asta, de unde să fi știut autorul textului, atâta vreme cât asta nu s-a vorbit vreodată? Iar dacă ar fi fost să fie așa, unde ar fi fost încălcarea legii? Prea mult verb la condițional – optativ, nu?
Oricât de mult ar crede unii judecători că rezoluțiile, sentințele lor nu ar putea fi analizate, greșesc magistral! De atâtea ori s-a dovedit, clar, câte drame au produs sentințele date fără suport, de câte ori au fost întoarse din drum, dar uneori prea târziu. Să nu uităm cazurile de condamnări pentru crime ce s-au dovedit ulterior a fi fost puse în cârca unui inocent, iar când ”reparația” s-a făcut, a fost deja prea târziu… Acuzatul pe nedrept făcuse deja ani de zile de închisoare! Un text juridic poate fi analizat semantic, gramatical, de oricine! El este public. Desigur, doar un al judecător decide cum este textul, din punct de vedere al limbajului legii. Eu nu contenesc a mă minuna asupra calității de scince fiction, pe care îl are o sentință, în care un ”cineva” face presupuneri privind viitorul cuiva, al unui partid al țării în care (și) el trăiește, dacă înțeleg bine! El presupune, pe logica proprie, motivația ce ar fi stat la baza campaniei electorale, când Legea partidelor 14/2015 cere clar ”Prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile și interesele naționale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidați în alegeri și la constituirea unor autorități publice și stimulează participarea cetățenilor la scrutinuri, potrivit legii”.
”Eseul” despre Sorin Frunzăverde arată exact cum a fost respectată legea, dar tocmai acest fapt este condamnat! Eseul arată cum un om liber, într-o țară liberă, își dezvoltă relațiile personale, cu prieteni, sau cu ” așa – ziși prieteni”, pentru a aplica ceea ce democrația însăși cere: libertatea de opinii, libertatea cuvântului, a adunării. Adunarea a avut loc într-un mediu de relaxare, nu în biroul său, nu în clădirea ce găzduiește instituția publică. Acolo, Sorin Frunzăverde era un politician devotat candidatului PNL, actualului președinte al României. Nu era în timpul său de președinte al Consiliul Județean… Unde este vina?
Oare, în SUA, pe susținătorii lui Obama, i-a condamnat vreodată, cineva, pentru devotamentul arătat președintelui?
Oare, în Germania, i-a luat cineva de piept pe cei care i-au făcut campanie electorală Angelei Merkel?
Retorica este necesară și suficientă, ca în matematica de bun simț!
Noi, în lipsa unor simțiri, analizăm, ne întrebăm și ne revoltăm: de ce a trebuit ca Petre Tuțea să aibă dreptate? El spunea: ”Am suferit pentru un popor de idioți”.
În politică, oare, logica fizicii este alta? Se inversează criteriile legii și ale logicii?
Haideți, atunci, să schimbăm Constituția. În eseurile SF ale unor ”autori”, nu este nevoie de partide!
