.jpg)
Este posibil ca acest editorial să-mi aducă multe critici, dar dreptul la opinie, consfinţit de constituţie, ca şi cel de a nu fi ipocrită, mă îndreptăţesc să scriu acest text. Sorin Frunzăverde este printre puţinii politicieni cu personalitate reală din politica românească. Cult, inteligent, recunoscut la nivel european, actualul preşedinte al CJ Caraş-Severin – cel care l-a susţinut şi pe Vasile Blaga la congresul PDL, promovând o mare speranţă din ideea unei reorganizări a PDL-ului, cel vlăguit de energiile negative ale Elenei Udrea, ale unui tip bâlbâit, cu freză de frizer, pe nume Olteanu, ca să nu mai vorbim despre toţi mizerabilii care au dus faima numelui Băsescu peste mări şi ţări – pleacă acum din PDL. De ce sunt decisă să suport critica pentru ideile din acest editorial? Pentru că am militat, jurnalistic, dar şi prin comunicare directă, împotriva a ceea ce se numeşte „traseism politic”, împotriva migraţiei politice. Numai că, de data aceasta, avem de-a face cu un seism, nu cu un tra-seism! Este excepţia ce întăreşte regula. Sorin Frunzăverde este un politician care şi-ar fi putut construi propriul său partid, de la zero, şi ar fi avut adepţi. Este unul dintre cei mai coerenţi, capabili şi maleabili politicieni din câţi ştiu! Locul lui nu mai era de mult lângă clica lui Băsescu, cel care, prin agresivitate şi şantaj, crede că poate conduce mai departe. Gata! Ajunge! Organizaţia din Caraş-Severin este una cu totul şi cu totul specială. Ea se poate numi, simplu, organizaţia Frunzăverde, indiferent la ce partid ar fi preşedintele său. Sorin Frunzăverde a construit un model de leadership, în care fiecare din echipă şi-a găsit locul. Caraşul este incomparabil mai sărac decât Timişul, dar în Banatul de Munte s-au asfaltat peste 2.000 de kilometri de drumuri, s-au adus bani din proiecte europene, s-au mişcat în detaliu aspecte ale vieţii, chiar dacă nici pe departe viaţa nu este roz. Gestul lui Sorin Frunzăverde de a pleca din PDL este semnul că partidul puterii care a distrus statul român, a umflat buzunarele mafiei proprii, a ucis, prin închiderea spitalelor, oameni, este gata. Ca şi o ţigară din tutun ieftin, dar cu filtru scump şi otrăvit, generator de cancer! Ţigara se stinge, mai rămâne, cumva, mirosul greu al filtrului, cu urmele rujului de pe buzele unor fufe, cu aere de politiciene din Anglia, cu ruj „ieftin de scump”, gata să ia foc înaintea scânteii. Sorin Frunzăverde nu este un primar oarecare, un schimbător de viteze de proastă calitate, nu este un anonim. Dacă el, după 22 de ani în acelaşi partid, a decis să facă asta, acesta este abia semnul schimbării decisive. Personal, am tot aşteptat, mai ales din 2009, de la al doilea tur pentru preşedinte, cu ochii adesea umezi, de la marile deziluzii venite din politica românească, o schimbare. Înţeleg că a venit. Ştiu ce… ştiu!
