Acasă Politica Sorin Grindeanu către Klaus Iohannis: ”Rezolvați criza sanitară, rezolvați criza economică și...

Sorin Grindeanu către Klaus Iohannis: ”Rezolvați criza sanitară, rezolvați criza economică și o fi apoi timp și pentru alegeri!”

DISTRIBUIȚI

Fostul premier al României, timișoreanul Sorin Grindeanu, îl trage de urechi pe președintele țării Klaus Iohannis și îi atrage atenția să rezolve cât mai repede criza sanitară și, implicit pe cea economică, altfel, va fi grav cu biata Românie.

”Rezolvați criza sanitară, rezolvaţi criza economică ce poate avea efecte extrem de periculoase și o fi apoi timp și pentru alegeri!”, spune Grindeanu.

Prezentăm întreaga declarație a fostului premier:

”Hotărâți-vă odată! Ori ne confruntăm cu acest virus cu efecte devastatoare și atunci gata cu alegerile, ori nu e așa grav și atunci avem de-a face cu o manipulare iresponsabilă.

Varianta cu “e doar puțin COVID şi putem face alegeri” nu există.

Voi spune ceea ce este, în mod evident, în mintea oricărui român, dar ceea ce politicienii nu au curajul să spună. Toate partidele politice, nu doar PNL și PSD, își calibrează deja acțiunile având în faţă o toamnă electorală. Doar că prioritățile sunt altele.

Criza sanitară e profundă și, la fel de grav, se prefigurează și o criză economică de proporții. E limpede că – și toate informațiile converg spre această idee – România va atinge un deficit uriaș, de 10 la sută sau chiar peste.

În aceste condiții, prioritățile românilor sunt clare, din păcate altele decât cele pe care le vede clasa politică. Președintele României are obligația, ca lider responsabil ce se declară a fi, să își asume rolul constituțional și să pună capăt acestei situații.

Nu poți să vorbești de infectări și decese și să susții, în continuare, organizarea de alegeri. Rezolvați criza sanitară, rezolvaţi criza economică ce poate avea efecte extrem de periculoase și o fi apoi timp și pentru alegeri!”.

Comentarii

comentarii