Acasă Actualitate Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: “Cătălin Drulă, ministrul 0, cere din nou votul...

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: “Cătălin Drulă, ministrul 0, cere din nou votul timișenilor” (P)

DISTRIBUIȚI

Zero kilometri de autostradă și drum expres! Aceasta este cea mai mare „realizare” a lui Cătălin Drulă pe perioada mandatului său de ministru al Transporturilor. Deficitar la capitolul eficiență administrativă, Drulă are ca unică preocupare atacurile fără fundament la actuala conducere a ministerului.

„Cătălin Drulă este recunoscut drept ministrul 0, pentru că această cifră stă în dreptul numelui său când e vorba de lucruri concrete realizate. Niciun metru de autostradă sau drum expres, nicio centură sau vreun aeroport realizat. Absolut nimic! Perioada în care a condus Ministerul Transporturilor este cea mai neagră din istoria acestei instituții, acesta fiind preocupat doar de jocuri politice și de imagine. Acum, are curajul să atace în spațiul public, să împroaște cu minciuni, dar aceste tehnici sunt cunoscute: când nu poți vorbi despre propriile realizări, faci gălăgie mare care să acopere incompetența”, a declarat Sorin Grindeanu, deputat de Timiș și ministru al Transporturilor.

La Transporturi nu a excelat, acest lucru este binecunoscut, dar nici ca deputat de Timiș Cătălin Drulă nu a făcut vreun demers pentru un proiect măcar care să vină în sprijinul locuitorilor județului Timiș. Însă, pentru a treia oară, cere votul timișenilor cu dorința unui nou mandat de parlamentar. „Nicio inițiativă legislativă, niciun proiect pentru Timiș, nimic. Acesta este un scurt rezumat al activității parlamentare a acestui domn Drulă care vine astăzi la noi acasă și ne cere să îi mai asigurăm patru ani în Camera Deputaților, patru ani în care va face același lucru: va încasa un salariu pentru a nu face nimic”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Timiș
– Executat de LOGOS CONSULTING SRL
– CUI mandatar financiar coordonator 11240017

Comentarii

comentarii