Acasă Eveniment Soția viceprimarului din Gavojdia, condamnată la un an și trei luni de...

Soția viceprimarului din Gavojdia, condamnată la un an și trei luni de închisoare, după ce a provocat un accident pe DN6

DISTRIBUIȚI

Sotia viceprimarului din Gavojdia a fost condamnata la un an si trei luni de inchisoare, dupa ce a provocat un accident pe DN6. Judecatoria Lugoj a decis sa suspende pedeapsa pentru un termen de supraveghere de doi ani si sa o oblige pe femeie la 60 de zile de munca in folosul comunitatii, sotia politicianului avand de ales daca va lucra in subordinea sotului sau la Primaria Lugoj. Sentinta a fost data la mai bine de un an de la producerea accidentului.

“In data de 28.10.2022, lucratorii din cadrul I.P.J. Timis – Biroul Rutier Lugoj, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca la aceeasi data, in jurul orei 20:11, inculpata a condus pe DN 6, un autovehicul marca VW, iar la km 494 nu a pastrat o distanta regulamentara fata de autovehiculul din fata sa, cele doua autovehicule intrand in coliziune. In urma accidentului rutier, a rezultat vatamarea corporala a conducatoarei auto vinovata de producerea accidentului, care a fost transportata la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale. Intrucat aceasta emana vapori de alcool in aerul expirat, la Spitalul Municipal Lugoj, organele de politie i-au solicitat sa efectueze testul cu aparatul etilotest, insa datorita starii de sanatate, aceasta nu a putut efectua testul, fapt pentru care i-au fost recoltate doua probe de sange in vederea stabilirii alcoolemiei, la interval de o ora fiecare. Ca urmare a analizarii probelor de sange de catre Institutul de Medicina Legala Timisoara, s-a stabilit ca inculpata avea o imbibatie alcoolica de 1,94 g/l alcool pur in sange la prima recoltare si respective 1,57 g/l alcool pur in sange la cea de-a doua recoltare. Audiata in calitate de suspect, femeia a recunoscut faptul inainte de accident a consumat cantitatea de 200 ml de vin, apoi a condus pe DN 6, la sensul giratoriu care face legatura cu DN 6-Centura Lugojului, a lovit cu autovehiculul marca VW un alt autovehicul, care se afla oprit in fata sa, in coloana de autovehicule.”, se precizeaza in sentinta judecatorilor lugojeni.

Conform Lugoj Info.ro, sentinta nu a fost atacata cu apel, astfel ca aceasta a ramas definitiva.

Comentarii

comentarii