Acasă Administraţie Spațiile de la Bastion au devenit motiv de dispută între consilierii județeni

Spațiile de la Bastion au devenit motiv de dispută între consilierii județeni

DISTRIBUIȚI

Una dintre cele mai noi motive de ceartă din Consiliul Județean Timiș este cel al spațiilor de la Bastion. Consilierii județeni ai PSD și Alin Nica, liderul instituției, avân în spate aleșii PNL și sprijinul USR PLUS s-au ”ciocnit” verbal pe tema modului în care aceste spații trebuie utilizate.

În timp ce PSD, prin vocea fostului șef de la Județ, Călin Dobra, s-au dovedit marii susținători ai HoReCa, cerând prelungirea pe trei ani a contractelor de închiriere deținute de ocupanții actuali, pe trei ani, Nica a cerut ca aceste contracte să nu rămână în vigoare mai mult de un an de zile, urmând a se discuta ulterior soarta lor, posibil pentru a deveni … spații de cultură.

Disputa a pornit de la un punct referitor la prelungirea contractului uneia dintre firmele care are la Bastion, partea adminsitrată de CJT, un contract, dar subiectul a inflamat la maxim discuțiile

„Nu mi se pare normal, dacă discutăm despre un sprijin acordat domeniului Horetim (n.r. HoReCa, Horetim este numele asociației locale din domeniu). Eu consider că atâta timp cât această societate a avut un contract cu consiliul județean și și-a onorat obligațiile, mi se pare normal să venim în sprijinul activității economice, ținând cont că 2020 a fost un an foarte greu, 2021 nu se arată un an extraordinar, iar noi prelungim doar până în 2021, fără să acordăm posibilitatea acestei societăți ca în viitor să se redreseze, să aibă un sprijin din partea consiliului județean.”, a susținut Călin Dobra.

Propunerea a fost de prelungire a contractului de închiriere pe o perioadă de 3 ani, până în 2023.

”Astfel, dacă vom reuși ca acest proiect să atragă turiști în județul Timiș să beneficieze și societățile noastre timișene de acest lucru”, a mai spus Dobra.

Dorința lui Alin Nica este cu totul alta.

„Dorim ca spațiul Bastionului să îl redăm culturii și să avem cât mai multe spații acolo pentru manifestări culturale în perspectiva anului 2023 Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Cred că unul, maxim două, spații pentru un restaurant, respectiv o cafenea sunt suficiente pentru acest gen de activități în zona respectivă. Și dacă reducem numărul de spații strict la ce v-am spus, cred că vom avea și o concurență la licitația pe care o vom ține în 2022. Un alt motiv pentru care am hotărât perioada la un an de zile este acela că în 2022, în funcție de procedurile de licitare, să avem timp ca până în 2023 să avem încheiate contractele de închiriere cu cele două firme care vor câștiga licitația. În caz de contestație este timp pentru soluționarea lor și pe perioada aceasta putem să prelungim încă o dată contractul cu societățile care activează acolo. Dar în 2023 este clar că trebuie să avem un nou sau același chiriaș, care să respecte prețurile de la momentul respectiv. După expirarea acelui contract, propun să facem o licitație la începutul anului 2022 pentru acest spațiu și să asigurăm măcar două săptămâni pentru transferul între chiriași a respectivului spațiu, dacă va câștiga altcineva.”, a declarat, la ultimul plen Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Comentarii

comentarii