Acasă Actualitate Spectacol cu păpușile gigantice din Catalonia, la Festivalul Viva la Strada din...

Spectacol cu păpușile gigantice din Catalonia, la Festivalul Viva la Strada din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Păpușile gigantice din Catalunia, parte din patrimoniul cultural al UNESCO, se află la Timișoara, în cadrul Festivalului Viva la Strada, organizat de Teatrul Merlin. Veritabili ambasadori ai culturii catalane, păpușile uriașe pot fi văzute până duminică, 4 iunie.

“Avem acest festival de câțiva ani, dar acum suntem Capitală Culturală a Europei și de aceea am invitat acești păușari din Catalunia. Mai exact din cele patru regiuni tradiționale ale Catalunyei. După momentele pregătite de ei în centrul istoric, noi continuăm în fiecare seară cu poveștile Tetrului Merlin. Păpușile catalane strâng practic publicul și duc alaiul spre Bastionul Therezia”, a declarat Laurenția Pleșa, directorul Teatrului de păpuși Merlin.

În fiecare zi, de la ora 19.00, alaiul cu păpuși va pleca din Piața Victoriei, urmând Piața Libertății – Piața Unirii și se va opri la Bastion Maria Theresia.

„Sunt zece păpuși care reprezintă cele patru provincii catalane: Barcelona, Girona, Lleida și Tarragona. Ei au venit prin AdiFolk, asociația care promovează cultural catalană. M-am bucurat foarte mult că am putut contribui la aducerea lor. Păpușile catalane reprezintă personaje istorice din regiunile din care vin. Aproape fiecare comună din Catalunia are o pereche de păpuși. Sunt personaje legate de folclorul și tradiția locului. Tradiția e veche de peste 400 de ani”, a spus Jose Miguel Vinals, consulul onorific al Spaniei la Timișoara.

Păpuși catalane sunt prezente alături de formația de muzică catalană Caldes de Malavella, alături de timișorenii de la Peregrinii.

Ieri, de Ziua Copiilor, au făcut spectacol cei de la Parets del Valler din Barcelona, după care, la Bastion, a putut fi văzută piesa „Ariciul”, după o poveste de Bendek Elek, a Teatrului Merlin din Timișoara.

Astăzi, 2 iunie, e rândul uriașilor Garriguedes din Lleida, urmat, la ora 21.00, de spectacolul Pantofii Roșii. 

Sâmbătă vor defila prin oraș uriașii Els Veguers de Montblanc, din Tarragona, iar de la ora 21.00 va avea loc spectacolul „Dorde Neunde”, coproducție Teatrul „Merlin” și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad.

Duminică, 4 iunie, în ultima zi, e rândul uriașilor de la Lloret de Mar din Girona. Ultimul spectacol, tot de la ora 21.00, va fi ,,Copilul dintr-o stea”.

Comentarii

comentarii