Acasă Cultura Spectacole de week-end la Thespis

Spectacole de week-end la Thespis

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 13 iunie, la ora 17, pe scena studioului 202 – “Lelu Bihoi” a Teatrului Thespis din cadrul Casei de Cultură a Studenţilor va juca “O lume pe scenă” – un one woman show cu Anda Tămăşanu. Spectacolul cuprinde monologuri din “Hamlet”, ”Romeo şi Julieta”, ”Priveşte înapoi cu mânie”, “Avarul”, “Nora”, “Titanic Vals”, ”Jocul ielelor”, ”Slugă la doi stăpâni”, “O noapte furtunoasă”, “Steaua fără nume” şi ” Pescăruşul”, regizate de diferiţi membri ai Teatrului Thespis în ideea unui concurs de admitere la o facultate de profil. One woman show-ul cuprinde de asemenea şi momente coregrafice şi muzicale. Tot sâmbătă, dar de la ora 20,30, şi duminică, 14 iunie, la ora 17, Adrian Purice, Dima şi Flaviu Popescu vor încânta publicul cu o “Cerere în căsătorie”, comedie după A.P. Cehov. “Un studiu dramatic într-o cheie comică despre oamenii singuri care nu şi-au găsit jumătatea, oameni care sunt confuzi, care nu-şi mai găsesc locul şi echilibrul. Singura lor dorinţă este de a-şi trăi viaţa alături de cineva, de a se implica serios emoţional într-o relaţie. Dar piedica în calea fericirii lor este însăşi natura lor, felul lor de-a fi. Certurile încep de la fleacuri, se face din ţânţar armăsar, iar spiritele sunt greu de calmat. Are parte de un dialog atât de suculent încât îi este asigurat succesul din start.”, ne spune despre piesă Adrian Korek, coordonator teatru. Duminică, de ora 21, iubitorii de teatru mai pot viziona drama după Marin Sorescu, “Iona”, cu Ionel Mărginean, regizată de Salahhé. “Creaţia este o bâlbâială în faţa lui Dumnezeu. După ce a creat lumea în şase zile, el s-a simţit atât de epuizat încât nu a mai putut mişca un deget. A mai apărut oare ceva nou de atunci? Iată un exemplu de epuizare divină.”, spunea Marin Sorescu. Intrarea este liberă.

Comentarii

comentarii