Acasă Administraţie Speranțe pentru foștii proprietari să își recupereze pământurile agricole în Timiș

Speranțe pentru foștii proprietari să își recupereze pământurile agricole în Timiș

DISTRIBUIȚI

De 27 ani, Prefectura Timiș face demersuri peste demersuri să restituie foștilor proprietari pământurile agricole furate de către regimul comunism. Din păcate din 1991 de când a fost dată legea fondului funciar și până în 2018, încă există mulți timișeni care nu au reușit să își recupereze terenul. Prin urmare, la sfârșitul lunii februarie 2018, s-a reușit stabilirea unui regulament, agreat de toți cei implicați. Daniel Franțescu, subprefectul de Timiș și șeful Comisiei de restituire a proprietăților, explică: “Neexistând un regulament până la acest moment, (după mai bine de 20 de ani de la intrarea în vigoare a acestor acte normative cu caracter reparatoriu), a făcut ca unele aspecte cu privire la punerea în aplicarea a legii fondului funciar să conducă la interpretări și la anumite disfuncționalități. În calitatea mea de subprefect, doresc să îi asigur pe toți cetățenii județului Timiș care au fost desproprietăriți de regimul comunist că pot reintra mult mai ușor în posesia pământurilor. Astăzi, 27 februarie 2018, în cadrul Comisiei Județene Timiș, pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în urmă dezbaterilor, s-a ajuns la un numitor comun privind formă finală a regulamentului de organizare și funcționare a acestuia. Vă asigur de faptul că regulamentul este de natură să simplifice această procedură, să înlăture orice suspiciuni, așa încât oamenii aflați în această situație să între cât mai repede în posesia pământurilor”, este de părere subprefectul Franțescu. Cu acest prilej, Franțescu a avut și un mesaj către primarii din Timiș: “Așadar, o bună parte din primarii vor fi obligați să ia măsuri. În calitatea mea de coordonator al acestei comisii doresc să transmit tuturor edililor de comune să se bazeze pe sprijinul nostru pentru că ne dorim rezolvarea acestor probleme, privind restituirea pământurilor agricole care durează de mai bine de douăzeci de ani”, a explicat subprefectul de Timiș.

 

Comentarii

comentarii