Acasă Eveniment Spitale, locuinţe şi magazine, inundate la Arad în urma unei ploi torenţiale

Spitale, locuinţe şi magazine, inundate la Arad în urma unei ploi torenţiale

DISTRIBUIȚI

inundatii arad

Două spitale din Arad, sediul Serviciului de Ambulanţă, dar şi zeci de gospodării, locuinţe şi magazine au fost inundate, miercuri după-amiază, în urma unei ploi torenţiale, peste 50 de apeluri la 112 fiind făcute de arădeni în 30 de minute, pentru a cere ajutor.

Ploaia a durat o oră şi jumătate, timp în care, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, au căzut 37 de litri de precipitaţii pe metru pătrat, în timp ce în mod obişnuit în zonă cad 15 litri în 24 de ore.
La scurt timp după începerea ploii torenţiale, zeci de arădeni au sunat la 112, pentru a cere ajutor pentru că le-au fost inundate locuinţe, subsoluri, anexe gospodăreşti, magazine sau pentru semnala că unele străzi sunt acoperite de ape cu trotuare cu tot şi nu se mai poate circula.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca, peste 50 de apeluri au fost primite în mai puţin de jumătate de oră. Pompierii au intervenit la zeci de adrese din toate cartierele oraşului, pentru a evacua apa cu motopompe. Au fost inundate locuinţe din Aradul Nou, Grădişte, Gai şi Micălaca, iar unele străzi din oraş au devenit greu practicabile, pentru că reţeaua de canalizare nu a făcut faţă cantităţilor mari de apă pluvială. Între străzile cu probleme s-au numărat Ineului, Iacob Cardos, Memorandumului, Constituţiei, Moţilor, Rândunicii, Caius Iacob, Sinaia, Zimbrului şi Ceahlău.
Şi angajaţii Spitalului Municipal Arad au cerut ajutorul pompierilor, după ce mai multe încăperi de la subsolul clădirii au fost inundate, între care Secţia de Chirurgie. “A venit apa înapoi din canalizare, a avut peste 30 de centimetri adâncime. Nu e prima dată, canalizarea din zonă e cu probleme”, a spus o angajată a spitalului. “Au mai fost probleme la ploi torenţiale, dar de această dată situaţia a fost mai gravă. Probabil că în zonă nu este bine dimensionată canalizarea. Vom face o evaluare a pagubelor în următoarele zile”, a declarat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al spitalului, Adrian Wiener.
La fel s-a întâmplat la Spitalul de Psihiatrie Arad şi la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Subsolurile au fost inundate pentru că a refulat canalizarea, iar angajaţii au fost ajutaţi de către pompieri, care au adus motopompe. Angajaţii acestor instituţii sanitare s-au plâns că inundaţiile se repetă la orice ploaie torenţială, iar canalizarea refulează în grupurile sanitare sau în bucătării, aducând şi dejecţii.
În urma ploii, au intervenit cu autospeciale şi motopompe aproximativ 50 de angajaţi ai Inspectorautului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, dar şi muncitori din subordinea Primăriei sau angajaţi ai Companiei de Apă Arad.

Comentarii

comentarii