Acasă Administraţie Spitalul de Copii, obiectiv nefinalizat în două mandate ale administrației Robu, va...

Spitalul de Copii, obiectiv nefinalizat în două mandate ale administrației Robu, va fi terminat de administrația Fritz în 2023 sau 2024

DISTRIBUIȚI

Actualul viceprimar userist al Timișoarei, Ruben Lațcău, a fost în vizită la unul dintre cele tărăgănate șantiere deschise în timpul fostei conduceri liberale a municipiului: cel de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”. Aici, de fapt, ar fi patru obiective majore de investiții: extinderea corpului B, reparații capitale la cantină, realizarea unei pasarele și a unui punct termic și un proiect de parcare multietajată.

Cea mai complicată componentă, cea care ține de corpul B, a demarat în 2014 și, în prezent, este finalizată în proporție de 90%.
Structura este realizată, iar clădirea este prevăzută cu sisteme smart de iluminare și încălzire. Acolo vor funcționa U.P.U (Unitate de Primire Urgenţe), o policlinică, laboratoarele de analize și secţiile de Radiologie, chirurgie, ATI, prematuri. În noul corp vor fi amenajate spații pentru mame, astfel încât acestea să poată rămâne, în condiții de confort, alături de copiii lor aflați în tratament.
„În acest moment suntem pe o poziție bună pe lista de finanțare pentru dotări. Acestea vor putea începe odată cu finalizarea corpului de clădire și vor avea un cost destul ridicat. Anul trecut, când a fost în vizită fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, ne-a asigurat că ne va sprijini și a obținut includerea acestor dotări în PNRR, ceea este un câștig mare pentru Timișoara – totul ca să ducem la bun sfârșit această investiție”, transmite viceprimarul Ruben Lațcău.
Obiectul de investiții pentru reparații generale la cantină a intrat în șantier anul trecut, dar au fost depistate probleme structurale în timpul execuției, precizează reprezentanții municipalității. Tot aceștia amintesc că spitalul, împreună cu primăria, a realizat o expertiză suplimentară pentru a constata lipsa unei fundații pentru corpul de clădire, aspect care nu a fost prezent în expertiza inițială. Astfel, ar urma să fie transmisă Consiliului Local o propunere pentru a demola structura și a construi o cantină modernă în loc. Investiția respectivă ar fi mai eficientă din punct de vedere financiar decât consolidarea cantinei existente.

În proiectul de buget pentru anul 2022 sunt incluse 12 milioane de lei pentru extinderea noului corp și aproximativ 15 milioane de lei pentru dotări. Totuși, până să fie dat în folosință corpul B ar mai fi de așteptat. Finalizarea clădirii este estimată pentru vara acestui an, iar după aceea va începe dotarea acesteia ar trebuie să se finalizeze „în 2023-2024”.

Comentarii

comentarii