Acasă Economic Spitalul Județean Timișoara a atras 20 milioane de euro pentru cercetare în...

Spitalul Județean Timișoara a atras 20 milioane de euro pentru cercetare în aproximativ șapte ani

DISTRIBUIȚI

În aproximativ șapte ani, Spitalul Județean din Timișoara, prin OncoGen, Centrul de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului, a atras aproximativ 20 de milioane de euro – fonduri europene. Sunt bani care au fost folosiți atât pentru construcția centrului cât și pentru achiziția de materiale și aparate medicale. Recent, Spitalul Județean Timișoara a semnat un contract transfrontalier cu partnerii din Serbia prin care OncoGen va beneficia de aparatură în valoare de 3,5 milioane euro.

“Din punct de vedere al activității de cercetare, cred că suntem instituția care se află de departe pe primul loc din România care a atras, în ultimii ani, peste 20 de milioane de euro din fonduri europene”, a spus Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.

Comentarii

comentarii