Acasă Actualitate Spitalul Județean Timișoara le va putea da salariu celor 181 de medici,...

Spitalul Județean Timișoara le va putea da salariu celor 181 de medici, cadre didactice UMF

DISTRIBUIȚI

Spitalul  Clinic Județean de Urgență” Pius Brînzeu” Timișoara își va putea  plăti personalul didactic medico-farmaceutic integrat clinic, cu jumătate de normă, în SCJUT, începând cu luna mai 2022.

Este vorba de 181 de medici, cadre didactice UMF,  care vor beneficia de  drepturile salariale echilibrate de curând prin actul normativ emis în aprilie 2022.

“Am făcut toate diligențele necesare pentru ca și acești colegi ai noștri ce activeaza în spital, alături de întreg personalul, să primească ceea ce prevede orice contract individual de muncă.

Legea emisă de curând aduce modificări la ordonanța anului 2018 și reglementează, astfel, ca efortul medicilor depus în secțiile spitalului să fie răsplătit.

E un plus pentru noi toți, spital și pacienți deopotrivă,  faptul că avem pe secții medici care ridică prestanța actului medical destinat pacientului. Spitalul își reface forțele după doi ani dificili și  propunem colaborări de excepție care sa vină în sprijinul  întregii comunități”, a declarat  managerul SCJUT,  ȘL MDr Sorin Barac.

SCJU Timișoara are, în prezent,  cea mai mare adresabilitate din regiunea de vest  a țării datorită atât numărului mare de secții și specializări complexe cât și specialiștilor ce abordează un act medical performant.

 

Comentarii

comentarii