La Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara, în aceste zile, au demarat lucrările pentru realizarea etajului 1 al corpului A.
De altfel, au fost turnați stâlpii de susținere, iar acum se muncește la “legarea fierului” și completarea structurii de rezistență. Reprezentanții firmelor constructoare spun că, până la finele lunii martie, va fi turnată “placă” de la primul nivel.
Lucrările se desfășoară conform graficului, iar construcția va fi gata până la sfârșitul anului 2022. Amintim că extinderea unității sanitare cuprinde ridicarea de la zero a două noi corpuri de clădire.