Acasă Actualitate Spitalul Victor Babeș Timișoara, unitatea sanitară din România cu cel mai mare...

Spitalul Victor Babeș Timișoara, unitatea sanitară din România cu cel mai mare procent de angajați vaccinați anti COVID-19

DISTRIBUIȚI

Peste 95 la sută dintre angajații și voluntarii Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara au fost vaccinați în acestă primă etapă a campaniei naționale de vaccinare. Procesul de vaccinare a început în 27 decembrie, când au fost administrate primele doze în centrul special înființat în spitalul timișorean. 510 dintre cei 535 de angajați și voluntari care lucrează în unitatea sanitară au primit prima doză de vaccin. Este vorba de medici, asistente medicale, infirmieri, personal auxiliar, rezidenți și studenți la medicină care fac voluntariat în Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara. De asemenea, vaccinul a fost administrat și colegilor din secția externă a unității sanitare (Clinica de Recuperare Cardiologica).

“Colegii mei, din toate compartimentele și secțiile, de la toate nivelurile, au înțeles importanța vaccinării. De altfel, înaintea începerii campaniei am organizat o echipă formată din mai mulți colegi infecționiști care au explicat tuturor ce înseamnă acest vaccin, cine se poate vaccina, ce se întâmplă dacă te vaccinezi, ce efecte secundare ar putea avea administrarea acestui vaccin. Au răspuns la toate întrebările și, astfel, oamenii au înțeles de ce este bine să ne vaccinăm. Au mai rămas câțiva colegi cărora nu li s-a putut administra vaccinul, care fie au contraindicații de vaccinare, fie sunt în perioada de treizeci de zile după o infecție cu COVID-19”, spune prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara

Începând de ieri, la Centrul de Vaccinare de la de Spitalul Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara are loc administrarea primei doze de vaccin cadrelor medicale de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara. Până acum, peste 230 de colegi de la IBC au fost deja vaccinați.

“Ne pregătim acum pentru rapel.  Duminică, în centrul nostru va avea loc administrarea celei de-a doua doze colegilor din spital. Potrivit schemei de vaccinare elaborată de producătorul Pfizer-BionTech, după rapel mai trebuie să treacă o săptămână pentru ca eficacitatea vaccinului să ajungă la 95 la sută. Este, spunem noi, cei de aici, de la Victor Babeș, un prim pas spre normalizare, spre revenirea la viața ante COVID”, spune spune prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

Comentarii

comentarii