Acasă Sport Sportivi din 12 județe se bat la Campionatul Național de Înot Masters...

Sportivi din 12 județe se bat la Campionatul Național de Înot Masters de la Reșița

1776
DISTRIBUIȚI

Primăria și Consiliul Local Reșița s-au alăturat ca partener, în zilele de 8-9 iunie 2019, la desfășurarea Campionatului Național de Înot Masters – ediția a IX-a, în bazinul olimpic din Complexul municipal de sport și sănătate „Ioan Schuster”.

Vor participa 98 de înotători cu vârste cuprinse între 25 și 90 de ani de la 23 cluburi de înot masters din România afiliate la „Federația română de natație și pentatlon modern”, respectiv de la cluburile sportive din Arad, Bacău, Brașov, Baia Mare, București, Cluj Napoca, Galați, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Timișoara și Reșița.

Cea mai importantă competiție de înot masters din România care se adresează practicanților de înot la orice vârstă are ca locație orașul Reșița pentru a treia oară de când se organizează în România asemenea concursuri, au mai fost organizate edițiile campionatului din 2012 și 2016, iar cei care concurează demonstrează încă o dată că sportul se poate face la orice vârstă.

Printre participanți vom vedea foști și actuali campioni care au făcut cinste României în concursurile de înot la care au participat, iar cel mai vârstnic participant este domnul Stoenescu Emil Dan de la „Bluemarin Sport Club” din București, și are 90 de ani. Concursul de la acest sfârșit de săptămână este o bună ocazie de a îndeplini baremurile pentru participarea la Campionatele mondiale din Coreea 2019, iar clubul reșițean de înot masters este reprezentat de 25 de înotători care vor lupta în cele 32 de probe individuale și 4 ștafete.

Ineditul acestui Campionat național de înot masters este introducerea probelor de 200 m în cele 4 procedee și proba de 800 m liber.

Competiția se va desfășura în 3 reuniuni, iar programul este următorul:

Reuniunea 1: sâmbătă începând cu ora 10

Reuniunea 2: sâmbătă începând cu ora 14

Reuniunea 3: duminică începând cu ora 10.

Comentarii

comentarii