Acasă Eveniment Săptămâna Patimilor, reconstituită la Timişoara

Săptămâna Patimilor, reconstituită la Timişoara

417
DISTRIBUIȚI

Scenete, teatru de păpuşi şi reconstrucţii ale evenimentelor celebrate cu ocazia sărbătorilor de Paşte vor avea loc la Timişoara, în parcarea Bisericii Metanoia (Calea Torontalului nr. 61). Prima ediţie a proiectului „Isus-Mântuitorul” este organizată de Centrul Creştin Metanoia şi Asociaţia „Totul Pentru Hristos” din Timişoara, în perioada 16-23 aprilie 2011.

Pe parcursul Săptămânii Mari, timişorenii vor avea ocazia să asiste la o serie de scenete care descriu evenimentele dramatice prin care a trecut Mântuitorul în săptămâna de dinainte de crucificare. Şirul scenetelor va începe cu „Intrarea Mântuitorului în Ierusalim”, serbată în zilele de sâmbătă şi duminică, 16 şi 17 aprilie, cu reprezentaţii de la orele 17.00, 18.00 şi 19.00. În cadrul evenimentului, pentru redarea cât mai fidelă a atmosferei de acum aproximativ 2000 de ani, organizatorii vor încerca o reconstrucţie simbolică a Ierusalimului, care va cuprinde Poarta Cetăţii, Templul lui Solomon, atelierul tâmplarului, tarabe rustice şi staule pentru animale (oi, capre, ponei, măgari). Pentru copii, vor fi organizate spectacole de teatru de păpuşi. Proiectul va continua, joi, 21 aprilie, de la ora 19.45, cu „Cina Cea de Taină”, „Arestarea” şi „Judecarea”. Vineri, 22 aprilie, de la ora 19.45, se vor pune în scenă „Condamnarea” şi „Răstignirea”, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, de la ora 23.30, va fi reprezentat ultimul eveniment din Săptămâna Mare, Învierea.

„Prin acest eveniment se doreşte reamintirea atmosferei de Paşte, de acum 2000 de ani, şi răspândirea mesajului despre Învierea Mântuitorului cât mai multor persoane din oraşul nostru”, spun organizatorii proiectului „Isus-Mântuitorul”. De asemenea, aceştia au precizat că intrarea va fi liberă, la toate reprezentaţiile proiectului.

Comentarii

comentarii