Acasă Cultura Spulberatic – lectură publică inedită, la Două Bufnițe din Piața Unirii Timișoara

Spulberatic – lectură publică inedită, la Două Bufnițe din Piața Unirii Timișoara

DISTRIBUIȚI

O lectură publică inedită finalizată cu o sesiune de autografe va avea loc, la Librăria Două Bufnițe din Piața Unirii Timișoara, vineri 22 iunie, de la ora 18.00. Invitată pentru acest eveniment special va fi
Anca Vieru, care va citi din romanul Spulberatic, editura Polirom, 2018. Alături de autoare vor fi scriitorii Daniela Rațiu și Alexandru Potcoavă.

În câte feluri poţi să uiţi un om? Imaginea unei statui dintr-o reclamă la un muzeu subacvatic aduce în memoria Andei o veche dragoste şi un uitat sentiment de vinovăţie. Foile unui jurnal găsit întîmplător de două eleve scot la lumină o poveste neterminată în care se împletesc parfumul de epocă şi ororile unui trecut aproape uitat. Enigmaticele foi rămîn apoi ani de zile într-un sertar, ca să ajungă în final în mîinile unui sculptor care urmează să plece într-o aventură subacvatică. O încrengătură de poveşti ce îl au în centru pe Tibi Vreme, veşnicul cuceritor, amuzant şi blazat, care în adolescenţă avea două dorinţe: să ajungă regizor şi să plece din ţară; şi care la treizeci de ani, cantonat între munca de inginer şi o căsnicie menţinută din inerţie, îşi omoară timpul scormonind în trecut şi imaginînd plecări. Spulberatic este o carte despre urmele pe care le lasă iubirea, despre memorie şi despre absenţă.

 

Comentarii

comentarii