Acasă Actualitate Spune “Nu” drogurilor!

Spune “Nu” drogurilor!

DISTRIBUIȚI

Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara au organizat întâlnirea grupului de lucru constituit pentru promovarea acţiunilor şi proiectelor de prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor din judeţul Timiş. În acest sens, au fost puse în discuţie programele şi proiectele de prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor, ce urmează a fi desfăşurate în noul an şcolar. De asemenea, a fost dezbătut „Planul de măsuri pentru asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, în anul şcolar 2010-2011”. La întâlnire au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai organizaţiilor neguvernamentale locale. Cu această ocazie, au fost supuse dezbaterii o serie de proiecte noi, bazate în primul rând pe resurse umane, respectiv pe activităţile desfăşurate de elevi, sub îndrumarea specialiştilor din domeniu. Astfel, va fi implementat proiectul „Prevenirea în cascadă”. De asemenea, o serie de proiecte noi se vor baza pe derularea unor acţiuni preventive prin intermediul comunităţilor virtuale, care fac parte integrantă din viaţa tinerei generaţii.

Comentarii

comentarii