Acasă Eveniment Sărbătoare în Freidorf

Sărbătoare în Freidorf

DISTRIBUIȚI

În 4-6 septembrie
Consiliul consultativ Freidorf organizează, în perioada 4-6 septembrie, cea de-a treia ediţie a Zilelor Cartierului Freidorf. Manifestarea va fi găzduită de parcul Petofi Sandor şi este realizată cu sprijinul Consiliului Local Timişoara, Primăriei Timişoara şi a Casei de Cultură a Municipiului Timişoara. De la concursuri pentru cei mici până la ceremonii religioase, evenimentele de tot soiul, destinate tuturor vârstelor, vor umple cele trei zile de la sfârşitul săptămânii viitoare. Vineri, 4 septembrie, de la ora 10, va avea loc un concurs de desene pentru copii la Liceul Auto, apoi, de la ora 11, un concurs de biciclete, urmat de Cupa Freidorf la fotbal, de la ora 12, la Liceul Auto. Vineri seara concertează trupa rock Chiroptera începând cu ora 18, iar apoi ziua se încheis cu un spectacol de dansuri moderne şi discotecă. Sâmbătă după-amiază, de la ora 18, în Parcul Petofi Sandor este programată slujba ecumenică a Bisericilor Ortodoxă şi Catolică (vecernie), urmată, de la ora 18.30, de Deschiderea oficială a Evenimentului şi un spectacol de muzică şi dansuri populare cu Ansamblul Timişul al Casei de Cultură. Vor cânta soliştii: Dolores Dorigea, Gianina Beleiu, Daniel Scorobete şi Denis Hiliţian. Cu începere de la ora 21, tinerii vor dansa la discoteca în aer liber. Duminică, 6 septembrie, după-amiaza începe de la ora 18, când va avea loc un recital de muzică populară cu solişti renumiţi ai folclorului bănăţean: Luminiţa Jucu, Dumitru Stoicănescu, Ramona Roescu şi Orchestra Ansamblului “Timişul". Spectacolul va fi urmat de un nou program de discotecă. “Intrarea la toate aceste manifestări este liberă”, invită Dan Regea, preşedintele Consiliului consultativ de cartier Freidorf.

Comentarii

comentarii