Acasă Actualitate Sărbătoare la Universitatea de Medicină din Timişoara

Sărbătoare la Universitatea de Medicină din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Sărbătoare mare ieri, la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”  din Timişoara. În urmă cu exact 25 de ani, instituţia de învăţământ realiza o prmieră în România. UMF devenea prima facultate unde se preda un curs de informatică medicală. Dacă, la început, informatica medicală era ceva cu totul nou în România şi cursul a fost unul opţional, din 1992, laboratorul s-a extins şi informatica medicală a devenit materie obligatorie pentru studenţii medicinişti din Timişoara. Amfiteatrul 1 de la Medicină II a fost neîncăpător pentru sutele de invitaţi. 
Aici au venit să-şi amintească de trecut sau doar să privească cu încredere spre viitor primii coordonatori ai laboratorului, cadre didactice sau doar studenţi pasionaţi de informatica medicală.
“A fost primul laborator de informatică medicală din România care exista într-o facultate.
În 1984, cu sprijinul rectorului de atunci, Gheorghe Băcanu, primii studenţi medicinişti au putut lua contact cu o disciplină cu totul nouă pentru ei.
Azi, cursul este obligatoriu, avem un laborator ultramodern şi opt cadre didactice îi învaţă pe studenţi informatică medicală”, spune profesorul doctor Gheorghe Mihalaş, coordonatorul laboratorului şi omul care a pus bazele informaticii medicale ca disciplină în România.

Comentarii

comentarii