Acasă Special SRI joaca tare. Si castiga. Mult!

SRI joaca tare. Si castiga. Mult!

DISTRIBUIȚI

Serviciul Roman de Informatii a iesit de sub masa. S-a plasat printre marii jucatori. In materia serviciilor IT. Si intr-un mod cat se poate de oficial. El nu numai ca face ceea ce legile sigurantei nationale il imputernicesc sa faca, ci, incepand de maine-poimaine, va deveni, intr-un domeniu de varf extrem de bine bugetat, decident. In materie concurentiala. Deci arbitru pe piata IT. Substituindu-se practic autoritatii administratiei publice centrale si locale. Astazi avem de-a face cu un proiect de hotarare de guvern in acest sens. In cateva zile insa, SRI va trece la fapte.

 

Linia de democratie dintre institutiile statului incepe sa se subtieze si pana la urma dispare. Cand am prezentat Parlamentului un proiect de lege prin care urmeaza sa fie declarate ilegale societatile comerciale acoperite, detinute de serviciile secrete, am sesizat pericolul major al distorsionarii pietei economice. Si chiar am dat de cateva ori exemple din piata IT. Acum se intampla si mai oficial. Chiar sub ochii nostri.

Guvernul a decis ca, in viitor, SRI sa faca parte dintr-un Comitet tehnico-economic pentru societatea informationala. Acesta va aviza practic toate proiectele de informatizare, sau care implica solutii IT, initiate de institutiile publice si de companiile de stat. Ceea ce presupune specificatiile caietelor de sarcini, directiile strategice, avizarea strategiilor si proiectelor de informatizare ale institutiilor publice, avizarea proiectelor care implica solutii IT. Un reprezentat SRI va avea, in acest scop, rang de ministru.

Sa facem un simplu rationament de logica formala. Daca SRI, in loc sa se margineasca sa se informeze asupra pericolelor de siguranta nationala si sa le previna, devine jucator chiar intr-unul dintre domeniile in care siguranta nationala poate fi periclitata, atunci ma intreb de ce nu s-ar proceda identic si in cazul altor institutii. Prin reducere la absurd, dar aplicand exact logica Guvernului Victor Ponta, ma astepta ca Serviciul de Informatii Externe sa preia, la vedere, de acum incolo conducerea diplomatiei de la Bucuresti. Sa negocieze si sa incheie toate acordurile Romaniei cu alte state. Ma astept ca DNA de pilda sa nu se mai margineasca sa combata marea coruptie, ci sa numeasca, in baza propriilor criterii, membrii unor guverne “curate”. Si, in general, tot ceea ce inseamna inalti functionari publici. Ma astept ca ANI, la randul ei, sa primeasca din partea autoritatilor de la Bucuresti dreptul de a alege o serie de demnitari, inclusiv parlamentarii Romaniei, in baza propriilor criterii de integritate. La fel cum – de ce nu? – am putea sa-i incredintam Curtii Constitutionale a Romaniei, ca sa nu mai avem probleme in viitor, nu numai dreptul de a interpreta legea fundamentala, ci chiar sarcina de a o face asa cum ii taie capul pe cei noua purtatori de roba visinie.

Ceea ce ma uimeste cu adevarat la aceasta ultima isprava guvernamentala este ca, desi la discutii au mai fost invitati si Teodor Melescanu, seful SIE, si Marcel Opris, seful STS, si Lucian Silvan Pahontu, seful SPP, acestora nu li s-a dat inca un rol oficial in materie de guvernare.

Ce ar fi sa le incredintam serviciilor, in mod direct, pe fata, intreaga conducere a statului roman? Din care Sebastian Ghita ar beneficia – nu-i asa? – doar de o felie de tort.

Sursa: CorectNews

Comentarii

comentarii