Acasă Cultura St. Johannes Hospital, între cruce și bisturiu – super-lansare, la Medici’s Academica...

St. Johannes Hospital, între cruce și bisturiu – super-lansare, la Medici’s Academica Timișoara

DISTRIBUIȚI

St. Johannes Hospital, între cruce și bisturiu, scrisă de chirurgul, scriitorul, poetul și omul politic Paul Purea, va fi lansată, în luna septembrie, la librăria Cartea de nisip, din cadrul Clinicii Medici’s Academica Timișoara, str. Circumvalațiunii nr. 8-10.

Ne uităm adesea, cu admirație și invidie, la medicii români ajunși în ”poziții cheie” în sistemele de sănătate ale Occidentului.

Șefi de clinici, profesori, oberarzt-i, cercetători, profesioniști apreciați, ei emană o charismă a siguranței de sine, nepătate de suspiciunea șpăgii estului Europei. Conduc mașini scumpe, locuiesc în apartamente și vile elegante și răspund cu un zâmbet prietenos la apelativul ”Herr Doctor”.

Dincolo de toate acestea, regăsești în privirea lor anxietatea responsabilității vieții umane sub crucea amenințării malpraxisului (avocații occidentali nu glumesc cu acest lucru) și însingurarea socială a emigrantului dezrădăcinat.

Cartea doctorului Paul Purea este un roman social obiectiv autobiografic din anii imediați de după căderea ”cortinei de fier”, plin de umor și de dramatism, în egală măsură.

Zugrăvind cu finețe angoasele chirurgului român cu dublă specializare (chirurgie generală și cardiovasculară) emigrat în Germania pentru următorul sfert de veac ”de singurătate”, între cruce și bisturiu, într-unul dintre cele mai mari spitale ale landului german Renania de Nord-Westfalia, St. Johannes Hospital -explică editorii.

Povestea din spatele povestii

Romanul sugerează momentele cheie, fără a le reda întru-totul, îmbrăcând realitatea dură în forme de stil meșteșugite, trădând înclinarea autorului pentru poezie.

În urmă cu 20 de ani poezia lui Paul Purea a fost descoperită de către cunoscutul critic literar și om de cultură, Laurențiu Ulici, la îndemnul și sub îndrumarea căruia îi apar primele sale volume de versuri.

Realitatea dură, din spatele poveștii, este că dr. Paul Purea nu a plecat în occident din disperare sau pentru un trai mai bun. Plecarea sa are legătură cu un moment dramatic al vieții sale, când Hildegard, soția sa, medic cardiolog, se îmbolnăvește de cancer la sân și decedează la nici 40 de ani.

Paul rămânând în patria sa de adopție pentru următorul sfert de veac.

Umor și dramatism

Dincolo de trăirea dramatică a realității, cartea abordează un umor fin și un erotism subtil, specific chirurgului…

”Șeful de la Ginecologie mi-a arătat un pahar, cu o formă apropiată de cea a unei pere, ori a unei amfore elene fără ”urechi”, care, în procesul masturbării, fusese introdus în vagin de o femeie de 42 de ani, introdus cu ”gură” înainte.

Recipientul s-a fixat ca o ventuză pe colul uterin al femei, prin formare de vid, făcând astfel imposibilă extracția lui. Masturbatoarea a ajuns la spital.

Cu o bormașină de la Unfallchirurgie s-a perforat fundul amforei, după ce mai înainte manevra a fost experimentată pe un pahar […] Oricum, procesul ”descarcerării” amforei din vagin a costat, ca timp, pe ginecologi și pe unfallchirurg un întreg miez de noapte”.

Nota autorului

”Scriind o astfel de carte, am vrut să deconspir anumite secrete, anumite aspecte ascunse pe care nu le decelează cu ușurință ochiul de pacient, ori de vizitator trecător; ”pânza de păianjen” de prin colțurile de spital, invizibilă la prima vedere;

durerea, frica, speranța, bucuria, victoria, înfrângerea, dezamăgirea, uneori moartea… stări de excepție traversând maladiv biografii și destine;

zbuciumul interior al medicului empatizând cu zbuciumul primar, anatomofiziologic al omului în suferință; conflictele dintre clinici, dintre colegi, dintre eul personal și cel social, dintre tot și toate – tot ce mișcă și există într-o cetate a oamenilor în alb.

Cu bune și cu rele în ea. Lacrimi văzute și nevăzute ale aceluiași ascuns ceremonial…”, explică dr. Paul Purea.

Romanul este, de departe, cea mai bună dintre cărțile de proză scrise de Paul Purea.

Comentarii

comentarii