Acasă Administraţie Stație de deratizare, neasigurată, într-un parc din Timișoara. Risc pentru păsări și...

Stație de deratizare, neasigurată, într-un parc din Timișoara. Risc pentru păsări și alte animale mici

DISTRIBUIȚI

O stație de deratizare instalată de Coral Impex, firma cu care are Primăria Timișoara contract pentru servicii de deratizare, a fost găsită neasigurată, într-un parc din Timișoara. În aceste condiții, substanța folosită, Bromadiolone, poate pune în pericol nu doar rozătoarele, ci și alte păsări sau animale.

Contactat de Ziua de Vest, viceprimarul Imre Farkas a spus că firma Coral Impex este cea care se ocupă atât de furnizarea substanțelor deratizante, cât și de montarea și întreținerea stațiilor. Acesta a explicat; „Sunt montate peste 300 de astfel de stații în Timișoara. S-ar putea din cauza ploi sau poate a dat cineva peste ele, poate a umblat cineva la ele. Ei (Coral Impex, n.r.,) securizează stațiile, în doi ani nu am avut nicio problemă”.

Contractul semnat de Primăria Timișoara cu firma Coral Impex la sfârșitul lunii aprilie prevede atât deratizare, cât și dezinsecție, la sol și aeriană. Municipalitatea ar putea plăti până la 4,6 milioane de lei acestei firme, în funcție de suprafața pe care se desfășoară acțiunile. De exemplu, pentru deratizare, este avută în vedere o suprafață între 29 și 38,7 kilometri pătrați.

Comentarii

comentarii