Acasă Actualitate Statistic, 2,66 de timişoreni împart câte o maşină

Statistic, 2,66 de timişoreni împart câte o maşină

DISTRIBUIȚI

Statistic stăm bine la prosperitate, pentru că 2,66 de timişoreni împart câte o maşină. Asta, pentru că în Timişoara sunt înmatriculate 125.195 de vehicule, la o populaţie totală de 325.000 de locuitori.

Statistica asta ne reaminteşte de cea din frigiderele de dinainte de ’90, când fiecare timişean avea în frigider câte un porc, asta, punând la numărătoare toţi porcii din fermele Comtim, dar frigiderele ne erau goale.

În realitate, în Timişoara, cea mai mare parte a locuitorilor nu au autoturisme, dar există multe familii şi firme care au câte 2-10 vehicule, poate chiar mai mult. Aşadar, să nu ne lăudăm/bucurăm că ne scăldăm chiar în lapte şi miere.

Mesajul primarului Nicolae Robu, care a făcut anunţul, era într-adevăr, altul: suntem oraşul cu cel mai mare grad de motorizare din ţară, după Bucureşti.

„La Direcţia fiscală, unde se plătesc taxe pe vehicule, arată că sunt în Timişoara un număr de 125.195 de maşini, din care autoturisme, motorete, scutere şi motociclete 116.329, adică 92%. Avem câte o maşină la 2,66 de locuitori (la 325 de mii de cetăţeni, populaţia Timişoarei).

Avem de departe cel mai ridicat grad de motorizare din România.

La asta se adaugă încă, după estimarea mea, cca 25 – 30% de maşini neînmatriculate în Timişoara, cu numere de MH, GJ, CS, HD, AR, BH, VL, etc., care lucrează în Timişoara. Iată de ce am acordat eu de atâta timp importanţă infrastructurii de mobilitate, încă din 2012 am venit cu sloganul Schimbarea în forţă a oraşului. Nu avem nicio şansă altfel. După deschiderea pasajului Jiul, trasee pe care le făceau şoferii în peste 40 de minute, acum fac 10-15 minute”, a spus edilul.

Comentarii

comentarii